Cele trei trepte ale dragostei după Sfântul Siluan Athonitul şi Sfântul Arsenie de la Prislop

pr_arsenie_boca_06

Este binecunoscut accentul pe care Sf. Siluan îl pune pe iubirea de vrăjmaşi, drept gândul cel mai de pe urmă, cel mai important, drept ultimul criteriu al dreptei judecăţi privind starea duhovnicească a unui om. Acelaşi gând, cuprins în treptele iubirii – vârstele desăvârşirii, precum la Sfântul Siluan Athonitul, îl găsim întru totul asemenea la Sfântul Arsenie de la Prislop înCărarea împărăţiei, la cap. Vârstele Iubirii – Vârstele Desăvârşirii:

„Isaac Sirul a numit desăvârşirea o prăpastie de smerenie; dar tot aşa de bine putea să zică şi despre iubire, legând-o de numele desăvârşirii. Căci iubirea a coborât din Ceruri să se facă om, – şi nu este smerenie mai mare ca aceea a locui Dumnezeu în oameni, din iubire. Deci acestea-s semnele celor locuiţi de Dumnezeu: un nesfârşit de dragoste şi o prăpastie de smerenie. Căci: „Cine zice că petrece întru El, dator este precum Acela a umblat, şi el aşa să umble”. (I Ioan 2, 6)

Iar dragostea în Duhul lui Hristos, în trei vârste se vede:

În iubirea aproapelui ca pe tine însuţi; (Matei 19, 19)

În iubirea mai mult ca pe tine însuţi – iubirea de vrăjmaşi; (Matei 5, 44)

În iubirea ca jertfă pentru oameni. (Ioan 15, 13)

Până la măsura iubirii de vrăjmaşi sunt datori să ajungă toţi creştinii, care au de gând să se mântuiască; pe când la vârsta a treia a iubirii, foarte puţini ajung.

Cei desăvârşiţi fiind o încrucişare a lui Dumnezeu şi a firii omeneşti, şi, răsfrângându-se Dumnezeu cu limpezimea cea mai mare în firea omenească, iar firea omenească în Dumnezeu, pe ei îi dor durerile şi păcatele oamenilor, la o măsură dumnezeiască nebănuită. De aceea vor să se jertfească pentru ei, vor să fie osândiţi în locul acelora ca oamenii, fraţii lor, să ia iertare. Aşa a fost Sfântul Apostol Pavel.

Aceşti fii ai Tatălui vin în lume spre aceeaşi soartă spre care a venit Cel Unul Născut Fiul lui Dumnezeu. Aceştia toţi se învoiesc să-i urmeze cărarea întreagă.”

(Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006)

În acest text se vede măsura desăvârşirii la care ajunsese Ava Arsenie încă din tinereţe.

cuvioasul-siluan-noua-fotografie-descoperita
Sfântul Siluan Athonitul, ne dăruie prin ucenicul său, Sfântul Sofronie Sakharov aceeaşi învăţătură despre cele trei trepte ale iubirii:

„Dacă te lupţi tare cu păcatul, te iubeşte Domnul.

Dacă iubeşti vrăjmaşii, atunci şi mai iubit eşti de Dumnezeu.

Iar dacă îţi pui sufletul pentru oameni, atunci eşti foarte iubit de Domnul, Care El însuşi Şi-au pus sufletul pentru noi.”

(Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, Scrierile Stareţului Siluan,  Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 512)

Asemănarea este uimitoare, atât în formularea trăirilor cât şi în conţinut:

La Ava Arsenie pe prima treaptă se află „dragostea în Duhul lui Hristos în iubirea aproapelui ca pe tine însuţi”, iar la Sfântul Siluan: „Dacă te lupţi tare cu păcatul, te iubeşte Domnul”. La Ava Arsenie, prima treaptă înseamnă deja atotcuprinderea firii întregului Adam în împlinirea desăvârşită a poruncii iubirii aproapelui ca pe tine însuţi. Fiinţa ipostatică una – Omul, transpare din iubirea aproapelui ca pe tine însuţi împărtăşită în duhul împlinirii poruncilor. Pe aceasta treaptă, Sf. Siluan, ca ascet neîntrecut, arată lupta cu păcatul până la sânge despre care vorbeşte Sf. Ap. Pavel, ca expresie a iubirii depline a lui Hristos pentru monahul care s-a împărtăşit de darul şi de harul Duhului Sfânt. Aflăm aşadar o frumoasă împreună glăsuire pe această treaptă a celor doi mari nevoitori care înaintează către aceeaşi ţintă.

Apoi, dragostea creşte în intensitate, şi pe treapta a doua, ambii Părinţi vorbesc de iubirea de vrăjmaşi: La Ava Arsenie dragostea se vede „În iubirea mai mult ca pe tine însuţi – iubirea de vrăjmaşi”, iar la Ava Siluan: „Dacă iubeşti vrăjmaşii, atunci şi mai iubit eşti de Dumnezeu.” Identitatea ţine de asemănarea aceleiaşi trăiri în duh la cei doi mari Părinţi ai Bisericii, cu această adâncă înţelegere a Părintelui Arsenie: „Iubirea vrăjmaşilor este o iubire mai mult ca pe tine însuţi.” Prin iubirea mai mult ca pe tine însuţi se înţelege aspectul kenotic, deşertarea-de-sine, dăruirea de sine celuilalt fără întoarcere asupră-şi, trecerea de la polul individului atomizat autocentrat la celălalt pol, al Persoanei, deschise către Întreg Omul. Mai mult decât pe mine însumi înseamnă nu o desfiinţare a propriului eu, nici o înjosire, nici o gradare sau o măsurare cantitativă a iubirii pentru aproapele, ci trăirea esenţei-una a Tot-Omului pe care o are omul-ipostas după Chipul PreaSfintei Treimi. Mai mult ca pe mine însumi înseamnă depăşirea completă a egoismului, a individualismului strâmt întru deplina deschidere a Persoanei care-i cuprinde pe toţi fraţii din toate veacurile în împlinirea desăvârşită a poruncii a doua, căci împreună-cuprinderea vrăjmaşilor înseamnă de-o-cuprinderea ipostatică a întregii firi a omului, a tuturor celor născuţi din Adam până la unul, prin împreună lucrarea cu harul Sfântului Duh. Îndeosebi, la această treaptă Sfântului Siluan atrage atenţia că izvorul dragostei este Dumnezeu: atunci şi mai mult eşti iubit de Dumnezeu. Adică nu din noi înşine purcede dragostea, ci Însuşi Dumnezeu este izvorul dragostei noastre; El este Cel ce dă porunca iubirii vrăjmaşilor şi El Însuşi vine şi o împlineşte în noi prin harul Lui. Pentru că dragostea de vrăjmaşi nu este o dragoste firească – nu stă în puterile omeneşti – ci este o dragoste suprafirească, este semnul cel mai evident al prezenţei harului. „Fără harul lui Dumnezeu nu putem a iubi pe vrăjmaşi, dar Duhul Sfânt te învaţă iubirea” (Scrierile Stareţului Siluan, p. 389). De aceea la Sfântul Siluan această dragoste de vrăjmaşi ocupă locul cel mai înalt între criteriile deosebirii adevărului. Împreună glăsuind cu fragmentul de mai sus, Sfântul Arsenie face o precizare întru totul asemenea cu gândul Sfântului Siluan: „Până la măsura iubirii de vrăjmaşi sunt datori să ajungă toţi creştinii care au de gând să se mântuiască.” Într-alt loc, Sfântul Siluan evidenţiază că atâta vreme cât omul nu iubeşte vrăjmaşii, mântuirea lui nu este sigură: „De te vei ruga pentru vrăjmaşi, va veni la tine pacea, darcând vei iubi pe vrăjmaşi, să ştii că harul lui Dumnezeu trăieşte în tine îmbelşugatnu zic că este deja un har desăvârşit, dar destul pentru mântuire” (Scrierile Stareţului Siluan, p. 389). Găsim aşadar o deplină conglăsuire şi în formulare şi în duh a celor doi mari nevoitori.

A treia treaptă, atât la Ava Arsenie Boca, cât şi la Ava Siluan, este „vârsta” plinirii dragostei, ultima „vârstă a desăvârşirii”, este dragostea care se jertfeşte pentru oameni, dragostea care-şi dă viaţa pentru om, care-şi pune sufletul pentru oameni. Este dragostea desăvârşită. La ea puţini ajung, spune Ava Arsenie. Este dragostea mai presus de fire a Mântuitorului care s-a răstignit pentru noi, căruia i-au urmat toţi mucenicii şi cei sfinţi cu viaţă jertfelnică. Siluan, simţind încă din tinereţe atâta har în sufletul şi în trupul său, „ca la mucenici”, (Scrierile Stareţului Siluan, p. 333) a crezut ca va avea sfârşit mucenicesc, însă Domnul l-a încunoştinţat că toată viaţa îi fusese mucenicească.

Sfântul Arsenie Boca scrie şi se descrie la această vârstă a desăvârşirii: „Cei desăvârşiţi fiind o încrucişare a lui Dumnezeu şi a firii omeneşti, şi, răsfrângându-se Dumnezeu cu limpezimea cea mai mare în firea omenească, iar firea omenească în Dumnezeu, pe ei îi dor durerile şi păcatele oamenilor, la o măsură dumnezeiască nebănuită. De aceea vor să se jertfească pentru ei, vor să fie osândiţi în locul acelora, ca oamenii, fraţii lor, să ia iertare.Cu adevărat Părintele Arsenie a suferit ca un mucenic în timpul vieţii sale pe pământ pentru a ne naşte pe noi cei lăsaţi în grija lui, întru împărăţia cea veşnică şi neclătită. Numai un sfânt poate trăi şi exprima cu atâta limpezime de cuget o asemenea stare duhovnicească. Şi pe această treaptă, ultima şi cea mai înaltă pomenită de ambii Părinţi, aflăm aceeaşi prezentare a vieţii duhului aflat la dăruirea jertfelnică de sine pentru aproapele, în acord desăvârşit cu Tradiţia.

Precum odinioară Părintele Sofronie punea în legătură pe Sf. Ioan Casian şi pe Sfântul Ioan Scărarul în Naşterea întru Împărăţia cea Neclătită şi observa cu bucurie ca deşi aparent diferite ca prezentare, descrierile celor doi mari Sfinţi Părinţi privind cele trei lepădări monahale sunt esenţial întru totul asemenea, tot aşa ne bucurăm şi noi să vedem desăvârşita legătură dintre cele trei vârste sau grade ale iubirii la Ava Siluan şi Ava Arsenie. De aceea vom încheia împărtăşirea acestei comparaţii cu înseşi cuvintele pe care Sfântul Sofronie le foloseşte în articolul său din lucrarea sus-pomenită: „Dorim să subliniem aci uimitoarea conglăsuire a duhului şi tradiţiei, în ciuda tuturor deosebirilor exterioare ale formulărilor celor doi, care nu fac decât a purta mărturie despre independenţa cercetării problemei în însăşi experienţa vieţii.” (Arhimandritul Sofronie, Pentru neapărata trebuinţă a celor trei lepădări, în  Naşterea întru Împărăţia cea Neclătită, p. 216)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s