Ființă și existență

Când ziceam „ce este omul?”, ziceam că pe Dumnezeu trebuie să-l studiem. Dar nu să studiem, că doar obiectele se studiază. De aceea spuneam că persoana nu poate fi obiect de studiu. Omul însă gândește obiectiv după cădere. Obiectiv și subiectiv. Gândește în termeni de „ce este Dumnezeu?”, „ce este adevărul?”. Dumnezeu este un „Cine” și adevărul este un „Cine”. Părintele Sofronie într-o zi ne-a spus un lucru uimitor, chiar de mai multe ori. Vorbeam de cum a zidit Dumnezeu lucrurile, că noi trăim în trei dimensiuni (lungime, lățime, înălțime), dar sunt filozofi care spun că și timpul este o dimensiune, a 4-a dimensiune, căci un obiect în 3 dimensiuni, dacă nu are și o clipită de timp măcar, el nu există. Sunt o infinitate de dimensiuni, dar ultima dimensiune este persoana. Lui îi plăcea să întrebuințeze mai mult cuvântul „ipostas” decât „persoană”, cuvânt care, cândva, prin secolul al 4-lea cred, si-a însușit înțelesul de persoană (până atunci grecii poate aveau „prosopon”, care înseamnă „față”, cum avem și noi un Dumnezeu în trei fete; limba română modernă a părăsit noțiunea aceasta, dar era și la noi „fată”). „Ipostas” găsește părintele că este o noțiune mai deplină a persoanei. „Ipostas”, la origine, în greacă, însemna substanță. Ce este substanțial în cel care trăiește? Este tocmai persoana; persoana trăiește. Nu trăiește esența, nu trăiește omenirea, trăiește omul, fiecare om. Aceea este viața. Omenirea este acolo unde sunt mai mulți de un om.

[Omul – devenire întru Ființă]

Dumnezeu = Ființa = Dragostea=Viața

[Dumnezeu Ființa]. Persoana nu este un obiect de studiu, nu se studiază, persoana se trăiește. Nu știu cum ar fi fost dacă n-ar fi căzut omul, dar, căzuți fiind, Dumnezeu ne vorbește și în graiul nostru, pe înțelegerea noastră, pe limba noastră, și ne dă și niște informații. Prima informație despre Dumnezeu a fost primul nume pe care și L-a dat în istorie. La rugul aprins, când Moise aude glasul Domnului: „Du-te și scoate din robie pe poporul Meu ales, Israel”, și se îndărătnicește, că nu se simte vrednic, zicând: „Cine să le spun că m-a trimis? Care Ti-e numele?” (că până atunci Israel cinstea pe Dumnezeul nostru, pe Dumnezeul părinților noștri, al lui Avraam, al lui Isac, al lui Iacov, care după vreo 400 de ani de robie în Egipt, probabil că rămăseseră mai mult pe post de amintire vagă, de mitologie), Dumnezeu zice: „Eu sunt Cel ce sunt. Spune-le că ’Eu sunt’ te-a trimis”. Deci „Ce este Dumnezeu?”. „Dumnezeu este”. Punct. Acesta este numele Lui, iar noi, ce trebuie să fim? Trebuie „să fim” și atât. Dar ce înseamnă „a fi”? În viziunea comunistă, ateistă, Dumnezeu nu există. Da, poate că, într-un fel, Dumnezeu nu există. Dacă paharul acesta există, ce? Dumnezeu este ca paharul acesta? Când i-a zis Dumnezeu lui Moise: „Eu sunt cel ce sunt. Spune-le că ’Eu sunt’ te-a trimis” am înțeles că „a fi” este altceva decât de „a exista”. Apoi am încercat etimologia cuvintelor. Am întrebat pe un profesor de limbi, „de unde vine cuvântul „exist?”. Îmi spune că din „ex sisto”. Eu vedeam pe acest „ex” care știu că înseamnă „a ieși din”, „a purcede din”. Mi-a spus că „sisto” este „cel ce este, „cel ce sade” propriu-zis. Tot la „este” revenim. Deci existenta este ceea ce purcede dinCel ce este, și atunci mi-am dat seama că existenta nu este decât o devenire. Dumnezeu bineînțeles că nu există, n-are nevoie de devenire. Iar noi suntem o devenire întru a fi, devenire întru ființă, cum zic unele filozofii.

Da, dar ce este ființa? Este Dumnezeu, Ființa cu „F” mare. O paranteză: nu înseamnă că prin „devenire întru Ființă” noi devenim Dumnezei [cu D mare], că devenim fără început; noi suntem cu început, suntem făcuți de Dumnezeu, dar conținutul vieții noastre, viața noastră va fi, în final, acea viață pe care o trăiește însuși Dumnezeu, și vom fi, zice Sfântul Maxim și alți sfinți, nu numai fără sfârșit (fiindcă viața este fără sfârșit, fiindcă nu există stricăciune, adică îmbătrânire, moarte, putreziciune, reciclare biologică), ci viață care trăiește veșnic la un apogeu de încordare, care, în același timp, este veșnică odihnă. Zic în același timp, adică și încordare, și odihnă, nu plictis veșnic. Sunt lucruri pe care nu le putem cugeta acum, în ramele strâmte ale existentei noastre, dar întru devenirea noastră, dea Domnul să ajungem toți acolo, și vom cunoaște lucrul acesta, viața lui Dumnezeu cea nestricăcioasă, cea fără sfârșit, cea veșnică cu adevărat, căci va fi viața noastră. și această viață, acest „a fi”, va fi o plinătate care nu are „a exista”. „A exista” și atât este un mare plictis. N-avem toți experiența urâtului, când nu mai știm ce să facem, când nimic nu se mai întâmplă, când ce vroiam noi nu se mai întâmplă. Acesta e Iadul până la urmă, într-o mică măsură. „A fi”, este în același timp o totală împlinire, o bogăție nesfârșită, înțelepciune nesfârșită, și tot ce este Dumnezeu este plinătatea lui „a fi”. și aceasta îl diferențiază de „a exista”. Nu numai atât, zice Sfântul Maxim, fiindcă viața pe care o primim este fără început, devenim ca și fără început. Nu vom fi esențial fără început și nefăcuți. Dar viața pe care o vom trăi este viață fără început și vom fi ca și fără început. și asemănarea cu Dumnezeu va fi până la totală identitate. și totuși nu vom fi Dumnezei, ca Dumnezeu după fire, dar totuși nimic nu ne va lipsi și vom fi identici cu Dumnezeu până la totală identitate.

[Dumnezeu Dragoste]

Mai rămâne un lucru pe care înadins nu l-am pomenit. Am spus că Dumnezeu este, și că omul, în devenirea lui, va putea zice și el: „Prin harul Tău, Doamne, eu sunt”. Acesta e numele lui Dumnezeu, pe care omul, nu prin calea propriei închipuiri, ci prin cale de Dumnezeu rânduită, va dobândi acest „eu sunt”, și si-l va putea pe drept atribui. Dumnezeu a spus prin Moise: „Eu sunt”, și îmi vine să zic (este o propoziție pe care a completat-o de-abia după întruparea Lui, la 1500 de ani după Moise), îmi vine în gând ce ne spune Sfântul Ioan, de Dumnezeu cuvântător, în prima sa epistolă: „Dumnezeu dragoste este”. Acum avem un nume mai deplin al lui Dumnezeu. Dacă vrem să întrebăm ce este Dumnezeu, poftim, Dumnezeu dragoste este. Atunci ce este omul? Omul este dragoste.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s