„Tânguirea lui lui Adam” (Partea a III-a)

Text: Arhimandritul Sofronie, „Cuviosul Siluan Athonitul”, p. 462
Muzica: Gl. 6.

Aşa se tânguia Adam, şi lacrămile îi curgeau de pe faţă pe piept şi pe pământ, şi întreagă pustia îi auzea suspinurile; fiarele şi pasările tăceau întristate; iar Adam se tânguia, căci pentru păcatul său toţi pierduseră pacea şi iubirea.
Mare era durerea lui Adam, dacă se izgonise din rai, dară când a văzut pe fiul său Avel ucis de fratele Cain, încă şi mai mare i s’a făcut durerea, şi se muncea cu sufletul, şi se tânguia, şi gândea: «Din mine vor izvorî şi se vor înmulți noroade, şi toate vor suferi şi vor vieţui în vrăjmăşie, şi se vor ucide unul pre altul». Şi această durere a lui era adâncă precum marea, şi a o înţelege poate numai cel al cărui suflet a cunoscut pe Domnul şi cât de mult ne iubeste El.
Şi eu am pierdut harul, şi împreună cu Adam strig:
«Milostiv fii mie, Doamne, dăruieşte-mi duhul smereniei şi al iubirii».
O, iubire a Domnului! Cine te-a cunoscut, neostoit te caută zi şi noapte, şi strigă:
«Tânjesc dupre Tine, Doamne, şi cu lacrămi Te caut, cum nu Te voi căuta? Tu mi-ai dat a Te cunoaşte în Duhul Sfânt, şi această cunoaştere a lui Dumnezeu trage sufletul meu cu lacrămi a Te căuta».
Plânge Adam:
«Nu-mi este dorită pustia. Nu-mi sânt dragi munţii înalţi, nici lunca, nici pădurea, nici cântul pasărilor; nimica îmi este drag. Sufletu-mi zace în mare durere: scârbit-am pre Domnul. Şi de m’ar lua Domnul din nou în rai, încă şi acolo mă voi mâhni şi voi plânge: pentru ce pre Dumnezeul cel iubit am întristat».
Pe Adam, după izgonirea sa din rai, sufletul îl durea şi multe lacrămi vărsa el de mâhnire. Tot aşa şi tot sufletul ce a cunoscut pe Domnul tânjeşte după Dânsul şi zice: «Unde eşti, Doamne? Unde eşti, Lumina mea? Căci Ti-ai ascuns faţa de la mine, şi sufletu-mi îndelung nu te vede, şi tânjeşte dupre Tine, și cu lacrămi caută pre Tine». «Unde este Domnul meu? Pentru ce nu Îl văd în sufletul meu? Ce Îl opreşte a viia întru mine? Nu este dară întru mine a lui Hristos smerenie şi iubirea pentru vrăjmaşi»
Dumnezeu este iubire fără saţiu, şi a o înfăţişa este cu neputinţă. (Cuviosul Siluan Athonitul, p. 461-463)

Vezi și:

„Tânguirea lui Adam” ( Partea a II-a)