Cum a primit Sfântul Siluan cuvântul lui Hristos: „Cei mândri, pururea suferă de draci…” De la smerenia ascetică la smerenia lui Hristos. Să continuăm dialogul cu Dumnezeu până la capăt!

3p6bl2VmaSU

Cum a primit Sfântul Siluan sentința veșnică din partea Mântuitorului: a purtat dialogul cu Hristos, întru smerenie, până la capătul absolut!

Uimitoare-înfricoșătoare sentința dată de Hristos Sfântului Siluan („Cei mândri pururea suferă de draci…”), însă deopotrivă uimitor și surprinzător nemaipomenitul său răspuns, plin de smerenie și umilință. („Doamne, Tu eşti milostiv, sufletul meu Te cunoaşte; spune-mi ce trebuie să fac ca să se smerească sufletul meu”).

Domnul îi arată deplin natura problemei cu care se confrunta Siluan, când vroia să se roage cu rugăciune curată, dar vrăjmașii îl chinuiau:

(Hristos) – Cei mândri pururea suferă de draci…

(Pururea. Este chinul cel veșnic. Hristos îl arată pe Sfântul Siluan ca fiind mândru.)

Există, în literatura patristică, situația când nevoitorul se îndreptățește pe sine dând vina pe draci, iar povățuitorii cei mai desăvârșiți îi ajută pe începători să depășească această capcană. Eu nu îndrăznesc să-l bănuiesc pe Sfântul Siluan că zicând „Doamne, tu vezi că eu vreau să mă rog cu rugăciunea cea curată, dar dracii mă împiedică”, Sfântul ar fi dat vina pe draci pentru mândria lui, pentru necurăția rugăciunii sale.

Uimitor și desăvârșit îi este răspunsul, capacitatea lui de a se rușina înaintea Domnului, de a răspunde întru toate în bine, puterea de a se smeri pururea a Sfântului:

(Sfântul Siluan) – Da, Doamne, știu că sunt mândru. Dar sufletul meu Te cunoaște, știu că Tu ești blând, bun și smerit. Învață-mă cum să mă smeresc (și eu)!

Este uimitor că Sfântul, deși primește sentința capitală inițială (în care Mântuitorul chiar pronunță cuvântul veșnic), paradoxal, tocmai prin această primire (se întrevede adânca sa bărbăție duhovnicească) el trece (mucenicește) dincolo de ea și găsește puterea de a mai întreba încă o dată. Nu pleacă, nu se răzbună, nu o respinge, nu întoarce spatele lui Hristos. Nu se dezice de ea. Este o decizie mai presus de minte, întru totul în logica Duhului. (Mintea logică urmărește consecințele formale, condiționale. Mintea-Duhul depășește însă condițiile logice căutând mereu gândul cel mai smerit cu putiință)

În gândirea lui Siluan este o semerenie mai presus de smerenia obișnuită, se întrevede deja smerenia cea mai presus de fire, precum și ascultarea în duh de dincolo de ascultarea în literă. Un suflet așa-zis „ascultător” ar fi primit această judecată cu un „Da, Doamne, dar totuși sunt vrednic” care este cu totul lipsit de orice discernământ, ci zice: „Da Doamne, însă Tu ești (singurul) vrednic!”. Este esențial, de nedescris cu mintea această reacție a Sfântului. El nu-i spune lui Hristos: „Nu-i adevărat, Doamne, eu nu sunt mândru.” Nu-i zice nici: „pentru că sunt smerit, eu merit raiul!” Ci zice: „Da, Doamne, eu sunt mândru, dar Tu ești milostiv și smerit, învață-mă cum să fac să mă smeresc?” Siluan nu face nici greșeala de a răspunde: „Da, Doamne, eu sunt mândru, asta este.” ci el strigă: „Doamne, nu mă lăsa așa!” Adică nu se îndreptățește (nici) în mândria lui, (nici) nu se resemnează cu mândria! El își urăște mândria. Doar că recunoaște că nu știe cum să scape de ea, deși îi vede consecința finală- iadul cel veșnic. El dă un răspuns uimitor, pe placul Mântuitorului: „Doamne, Tu eşti milostiv, sufletul meu Te cunoaşte; spune-mi ce trebuie să fac ca să se smerească sufletul meu”. Uite că Sfântul Siluan a știut să-și depășească mintea, egoismul, rațiunea, a știut (tot în Duhul Sfânt!) cum să-l înduplece pe Hristos însuși dincolo de acel răspuns inițial, și a zis: „dar sufletul meu Te cunoaște. Învață-mă cum să mă smeresc.”

Și atunci, răspunsul minunat, tămăduitor și mântuitor al lui Hristos: „Ține-ți mintea în iad, și nu deznădăjdui”

Și făcând așa, sufletul său s-a smerit și Duhul Sfânt dădea mărturie de mântuire în inima lui.

În dialogul-rugăciune cu Hristos știm că nu sunt rețete obiective absolute. Totuși, dialogul lui Siluan cu Hristos purtat în Duhul Sfânt este pentru noi un model desăvârșit de rugăciune pentru întreaga lume.

Credința este tot o dragoste, dar mai mică. Nădejdea este tot dragoste, dar încă nedesăvârșită, spune Siluan. (Tocmai această nedesăvârșire a iubirii nădejdei trece Siluan dimpreună cu Hristos, prin acest ultim cuvânt. Nădejdea mai presus de orice nădejde este dragostea).

„Eu sunt singur vrednic de osânda veșnică, dar nu deznădăjduiesc de mila lui Hristos.” În cuprinsul dialogului între Hristos și Siluan putem vedea dintru început însuși cuvântul lui Hristos (ca structură) dat lui Siluan („Ține-ți mintea în iad, dar nu deznădăjdui!”) pus la încercare și deja împlinit într-o oarecare măsură de Sfântul Siluan prin prima sa reacție-răspuns: „da, Doamne (da, eu sunt mândru, sunt vrednic de osândă – iadul), dar sufletul meu totuși Te cunoaște (nu deznădăjduiesc!)”. Siluan trece ultima limită a credinței, credința dincolo de osânda la suferința veșnică, credința de dincolo de orice osândire. (Care suflet ar fi putut să continue acest dialog cu Hristos până la sfârșitul său? Care suflet ar mai fi putut bănui că mai este încă ceva de spus, după acel „pururea suferă” al Mântuitorului?) Astfel, el, Siluan, continuă dialogul și – minunat lucru – se face vrednic de cuvântul cel mântuitor: nădejdea cea mai presus de orice nădejde, dincolo de care începe dragostea mântuitoare, veșnică și de neclătinat, fără de început și fără de sfârșit. Primirea cuvântului nu este decât o răsplată dată de Hristos -Dumnezeu Sfântului Siluan pentru prima sa reacție, pentru primul său răspuns. Prima parte a dialogului este o prefigurare înfricoșătoare a puterii lui Siluan de a primi cuvântul ultim. Chiar despre acest cuvânt înfricoșător, ultim, vedem, mai târziu, că Siluan, însușindu-l deplin, îl descrie ca fiind doar smerenia ascetică, relativă, iar nu smerenia absolută, adevărata smerenie: smerenia lui Hristos. Smerenia lui Hristos este mai adâncă decât iadul: însă ea, da, începe cu smerenia relativă, cu smerenia ascetică, cu smerenia osândirii de sine. Abia cu biruința asupra iadului dată lui prin osândirea de sine cu putere la iad, abia cu biruința personală asupra iadului a lui Hristos – dată și Sfântului Siluan (osândirea de sine la iad cu putere ca nefiind vrednic de împărăția lui Dumnezeu – smerenia ascetică), începe adevărata smerenie – Smerenia lui Hristos, cea de necuprins, de negrăit.

Minunatul Sfânt Siluan trecea la Domnul la 72 de ani rostind cuvintele: „Eu încă nu m-am smerit destul…” (Smeritul ascet atinsese desăvârșirea smereniei posibilă pe pământ și se adâncea – trecând dincolo de moarte întru adâncul cel de taină al smereniei lui Hristos: iubirea cea desăvârșită fără nici o clipă de întoarcere asupră-și). Dincolo de moarte, nu mai există egoism și mândrie, ci doar dragostea fără de început și fără de sfârșit.

De câte ori ne osândim pe noi înșine, Hristos ne îndreptățește, iar de câte ori ne îndreptățim, Hristos ne osândește. Sunt vrednic, dar de iad. Sunt nevrednic, dar de împărăția cerurilor. Vrednic de iad, dar nu deznădăjduiesc de mila lui Dumnezeu. Nevrednic de împărăția cerurilor, dar nici nu mă îndreptățesc de starea mea.

Ce căuta Siluan? Însăși rugăciunea cea curată. Cum a găsit-o? Întrebând pre Domnul! Ce i s-a dat prin aceasta? Însăși viața cea veșnică! Cum îl împiedicau dracii? Insuflându-i însăși mândria. Ce l-a învățat Domnul? Cum să se smerească: „Ține-ți mintea în iad, dar nu deznădăjdui!” Este aceasta smerenia absolută întru totul desăvârșită, întru totul identică cu smerenia Mântuitorului? Încă nu. Este smerenia ascetică omenească cea mai desăvârșită. Care este smerenia absolută, cea dumnezeiască? Smerenia lui Hristos, care i se dădea prin acest cuvânt. Unde sălășluiește smerenia cea adâncă a lui Hristos? Întru cei mai mici. Cine sunt cei mai mici? Iată o întrebare la care doar Domnul poate răspunde. În mod sigur, Siluan era deja cel mai mic (adică cel mai smerit) dintre toți oamenii de pe pământ. „Și dacă m-ai arunca în iadul cel mai adânc, eu tot după Tine aș plânge”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s