„Cel mai smerit om de pe pământ”

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Un om a plecat într-o călătorie pentru a-l găsi pe cel mai smerit om de pe pământ. A umblat mult, din casă în casă, din poartă în poartă, din țară în țară.
Unul i-a zis:
– Eu sunt cel mai rău om de pe pământ.
Și s-a bucurat sufletul său de dânsul, căci acela era cu adevărat un om bun și desăvârșit.
Altul i-a grăit:
– Eu niciodată, nici un bine n-am făcut.
Și s-a mirat de dânsul, căci acela era plin de fapte bune.
Altul s-a căit:
– Eu încă nu am pus început bun.
Și s-a minunat și de acela, căci nenumărate erau virtuțile sale.
Altul, mai înțelept, i-a răspuns:
– Nici cele pe care trebuia să le săvârșesc nu le-am săvârșit.
Și s-a mulțumit cu răspunsul, căci cu adevărat acela le împlinise pe toate.
Altul zicea:
– Toți se vor mântui, doar eu singur voi pieri.
Și nu l-a crezut, căci vedea cum acela se smerea mult prin acel cuvânt.
Altul, fiind prigonit pe nedrept, zicea:
– Cu adevărat se cuvine să mor aici pentru păcatele mele.
Și l-a umplut de adâncă smerenie și pe omul nostru.
Altul, cânta un cântec plin de jale:
– „Când voi muri, mă voi cobori în iadul cel întunecat și voi plânge și voi striga: Unde ești iubirea mea? Unde ești, Mântuitorul meu? Unde ești dragostea mea?”
Și s-a umilit la inimă de taina cea mare a dânsului.
Altul se osândea pe sine cu putere la iad zicând:
– Singur sunt vrednic de osânda iadului!
Și l-a biruit pe omul nostru prin acel cuvânt cu adânca lui smerenie.
Unul care înainte fusese un mare înțelept zicea:
– Eu sunt cel mai prost om de pe pământ!
Și întru aceasta a aflat adevărata smerenie și înțelepciune.
Altul, care înainte fusese un mare profesor de etică, plângea:
– Eu sunt cel mai ticălos dintre toți!
Și i s-a înseninat sufletul dintru întâlnirea cu el.
Un bătrân pustnic i-a spus cu adâncă durere de inimă:
– Pe nimeni altul nu știu să fi greșit afară de mine.
Și l-a vădit că era cel mai curat cu inima dintre toți.
Altul, se prihănea:
– Caprele sunt eu, iar oile Dumnezeu le știe!
Și a văzut că era acela cea mai cuminte oaie din turmă.
La sfârșit, a ajuns sub o cruce pe care era răstignit Un Om tocmai atunci când Acela rostea cuvintele:
– „Iartă-i Doamne, că nu știu ce fac.”
Auzind aceste cuvinte, omul nostru gândi:
– Toți cei de dinainte s-au osândit pe sine întru totul, chiar dacă ei nu greșeau și m-au mirat mult, pentru că știu că eu sunt cel mai păcătos dintre toți și singur merit iadul; dar Acesta, care nu are nici o vină, a primit această osândă pe cruce pentru noi toți ceilalți, deși nu a greșit niciodată, nici cu gândul, nici cu fapta, nici cu cuvântul: cu adevărat Acesta este cel mai smerit dintre toți! Și s-a plecat până la pământ înaintea Lui și I-a sărutat picioarele zicând: „Cu adevărat Acesta este Fiul lui Dumnezeu! El nu a meritat nici moartea, nici iadul, nici osânda.”

Smerenia lui Hristos este adâncă, altfel, de negrăit și de nespus… ea sălășluiește întru cei mai mici de pe pământ.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s