Pentru felurile închipuirii și lupta cu ea

aFT6AzWAeIYCei adânc religioşi şi înclinaţi către nevoinţă desluşesc cu uşurinţă a treia formă a închipuirii ca fiind o întoarcere către pământ, şi vădită fiindu-le nepotrivirea ei în ce priveşte rugăciunea, lupta cu ea în ceasul rugăciunii se simplifică. Altfel stau lucrurile cu cea de-a patra formă, care poate atinge o nesfârşită subţirime şi să treacă drept viaţă în Dumnezeu. Deosebita însemnătate a acestei probleme a nevoinţei ne îndeamnă a ne pleca asupra ei mai amănunțit.
La cel care se roagă după întâiul chip precumpăneşte închipuirea visătoare, iar la cel ce se roagă după al doilea chip – ispita de a dobândi totul pe calea raţiunii. Aceştia din urmă îşi concentrează viaţa în minte. Mintea lor nu este împreunată cu inima şi neîncetat trage către în afară, în năzuinţa de a înţelege şi a stăpâni totul. Având o oarecare experienţă duhovnicească adevărată, dar una încă neîndestulată, ei încearcă cu «propria minte» să plinească lipsurile acelei experienţe şi să pătrundă în taina fiinţării Dumnezeieşti, iar atunci neapărat cad în închipuire. În înfocarea lor, ei nu vor sau nu pot să înţeleagă că răstoarnă adevărata ierarhie a fiinţării, adevărata orânduire a lucrurilor, şi parcă uitând că Dumnezeu ne-a făcut după al Său chip şi a Sa asemănare, ei înşişi încep să făurească, trecând în Dumnezeiasca fiinţare elemente după chipul şi asemănarea lor. Sfera ideală în care trăiesc astfel, în cazul unei anume înzestrări intelectuale le dă o părută superioritate asupra celorlalţi, condiţie ce le sporeşte încrederea în sine.
Aberaţia caracteristică la care duce al doilea chip al rugăciunii este rationalismul.

Theologul raţionalist îşi clădeşte sistemul asemenea unui arhitect ce zideşte un castel sau o biserică, folosind concepte empirice şi metafizice în calitate de materiale de construcţie şi grijindu-se nu atât de conformitatea zidirii sale ideale cu realitatea adevăratei fiinţări, cât de măreţia şi armonia operei sale ca întreg, şi de aspectul său logic. Oricât de ciudat ar părea, dar mulţi oameni mari nu au făcut faţă acestei ispite, în realitate naivă, al cărei temei ascuns este mândria. Născăturile raţiunii sânt atât de iubite acestor gânditori, pe cât îi este unei mame pruncul, rodul pântecelui său. Ei îşi iubesc facerea ca înșiși pe sine, căci identificându-se cu ea, se încuie în propria lor sferă. În astfel de cazuri nici o influență omenească din afară nu este în putere a-i ajuta, şi dacă ei înşişi nu se leapădă de pretinsa lor bogăție nu vor ajunge niciodată la rugăciunea curată şi la adevărata contemplare. Tot cel ce se roagă după al treilea chip ştie greutatea unei asemenea lepădări, dar cuvântul despre aceasta îl vom lăsa pe mai târziu.

(Pentru felurile închipuirii și lupta cu ea, Viața și învățătura Starețului Siluan, p. 164-165)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s