Trebuie să „instalăm” înlăuntrul nostru un „transformator” duhovnicesc care să preschimbe energia de natură sufletească, psihologică, ce ne asaltează în această viaţă, în energie duhovnicească ce susţine împreună-vorbirea cu Dumnezeu şi contribuie astfel la mântuirea noastră.

e5b80Trebuie să „instalăm” înlăuntrul nostru un „transformator” duhovnicesc care să preschimbe energia de natură sufletească, psihologică, ce ne asaltează în această viaţă, în energie duhovnicească ce susţine împreună-vorbirea cu Dumnezeu şi contribuie astfel la mântuirea noastră. De nu vom învăţa să transformăm stările psihologice în stări duhovniceşti, nu vom afla niciodată adevărata odihnă, ci vom suferi la nesfârşit în această viaţă. Aceasta reiese şi din cuvintele Apostolului:
„Este vreunul dintre voi trist? Să se pocăiască. Este cineva vesel? Să cânte psalmi“.
Intristarea cea după Dumnezeu duce la pocăinţă, iar bucuria după Dum­nezeu naşte slavoslovia. In viaţă suntem asaltaţi de tot felul de energii sufleteşti, dar dacă ne folosim de ele pentru a vorbi cu Dumnezeu, atunci le preschimbăm în energie duhovnicească. De exemplu, îmi aduc aminte de bunica mea, cât de credincioasă era ea; cum mergea totdeauna prima la biserică şi cum adeseori bunicul o bătea pentru că dădea întâietate slujbelor Bisericii. Imi amintesc de toate acestea şi mă gândesc: „Oare unde este ea acum?“. Odată cu acest gând simt o oarecare străpungere sau emoţie în inimă, şi în această stare îmi schimb direcţia gândului şi îl întorc către Dumnezeu; îmi ridic mintea la Domnul şi mă rog pentru iertarea păcatelor mele. Exploatez acea energie pentru împreună-vorbirea cu Dumnezeu, preschimbând-o în energie duhovnicească. (Arhimandritul Zaharia, “Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apoc. 2, 4-5)”. Cele trei perioade ale vârstei duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, 2015)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s