Biserica este Sfântă!

640px-Ship_of_Faith_icon_(Russia,_17_c.)

Biserica este SFÂNTĂ. Nici o întinăciune, nici o pată, nici un păcat nu atinge vreodată sfințenia Bisericii. Ea este veșnic și absolut sfântă. De unde începe acest demers al nostru? 
1.  Biserica este Sfântă. Fără de pată. Temeiul: „Cred într-una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică.”
2.  Singurul păcătos sunt eu, toți ceilalți membri ai Bisericii sunt sfinți. Temeiul: „Toți se vor mântui, doar eu singur voi pieri.”

Afectează păcatul meu esența Bisericii? Este Sfințenia însăși a Bisericii atinsă de păcatul meu? Nu. Biserica, în chintesența ei este de neatins.

Desigur, Biserica în sensul ei veșnic, este veșnic Sfântă, fără de pată. Osândirea este întotdeauna de sine: eu sunt curvar, eu sunt păcătos. Nici un păcat personal nu atinge vreodată sfințenia Bisericii, sfințenia lui Hristos. Sfințenia Bisericii vine din Sfințenia lui Hristos. Păcatul meu nu îl face pe Hristos păcătos. Și nici Biserica.
Doar eu sunt singurul păcătos, singurul ei fiu nevrednic, ultimul ticălos, cel mai rău dintre toți, singurul curvar. Cel mai rău din Biserică și din întreaga lume. Singurul vrednic de osânda iadului. Biserica este o mireasă absolut neprihănită, fără de pată. Ba mai mult, nu aș numi păcătos pe nimeni în afară de mine. Cu atât mai puțin Întreaga Biserică. A transfera greșala mea asupra altuia, deja este un păcat. Însă a transfera păcatul meu asupra întregii Biserici, este cu neputință. Biserica este în sinea ei inatacabilă, indestructibilă. Nici porțile iadului nu o pot birui. În Crez spunem împreună cu Sfinții Părinți: „Cred într-una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică.”
„Mintea omului nu o poate înțelege” spune Alexis Homiakov. V-ați gândit vreodată că faceți parte dintr-o Biserică în care nimic din căderile dvs. personale nu-i ating desăvârșirea și Sfințenia? Jertfa lui Hristos o face definitiv sfântă, fără zbârcitură, fără de pată, fără de greșeală. Biserica stă în virtutea Jertfei lui Hristos, nu în virtutea necurăției mele. Jertfa lui Hristos este atotdesăvârșită și răscumpărarea este veșnică.

Biserica nu-și pierde sfințenia datorită păcatelor celor ce o compun sau celor ce o slujesc. (Sf. Părinți)

Părintele Rafail Noica spune: „Biserica nu este și nu poate fi în criză vreodată.” Ea este mai presus de această lume.

Dacă nu ai această ecleziologie dreaptă, ai căzut în hulă împotriva Bisericii. Nici un păcat nu-l mânjește pe Dumnezeu. Nici un păcat nu mânjește Biserica lui Dumnezeu în înțelesul ei cel mai adânc. Hristos este veșnic fără de păcat și fără de pată, iar Biserica este infailibilă, fără de pată, fără de păcat. Eu, ca membru al Bisericii, da, sunt cel mai păcătos din lume, cel mai rău dintre toți, singurul vrednic de osânda iadului. Însă Biserica Ortodoxă este nepăcătoasă, dreaptă, Sfântă, desăvârșit sfântă. Iată ce scrie Homiakov, în lucrarea: „Biserica este una”: „Asuprită şi prigonită de vrăjmaşi din afară, uneori agitată şi dezbinată de patimile fiilor săi, Biserica SE PĂSTREAZĂ NECLINTITĂ ȘI NESCHIMBATĂ acolo unde se păstrează Tainele şi sfinţenia duhovnicească; NU SE DENATUREAZĂ NICIODATĂ şi nu necesită reforme. Ea nu trăieşte sub legea robiei, ci sub legea libertăţii, nu recunoaşte nici o putere asupra sa, în afară de propria sa putere, nu primeşte judecata nimănui în afară de judecata credinţei (pentru că mintea nu o înţelege!); şi îşi exprimă dragostea, credinţa şi nădejdea, în rugăciuni şi ritualuri insuflate ei de Duhul adevărului şi de harul lui Hristos”. (https://www.scribd.com/document/351691320/01-Homiakov-Biserica-Este-Una)

Părintele Stăniloae, în capitolul despre Sfințenia Bisericii grăiește așa: „Dar sfântă este şi Biserica întrucât prin ea, sau prin încadrarea în ea, devin sfinţi. Dar dacă sfinţenia lor ar rămâne mereu ascunsă, nearătată în fapte, ascunsă ar rămâne şi sfinţenia ei. Însă sfinţenia lor se face arătată în lăuntrul ei, prin puterile ulterioare primite de la ea, sau în cadrul ei. În aceasta se face arătată şi sfinţenia Bisericii. Sfinţenia Bisericii este astfel şi ea activă. Ea e o scară uriaşă în mişcare, care urcă pe toţi şi pe care urcă toţi; pe această scară
fiecare se află la altă înălţime a sfinţeniei, în altă apropiere de Dumnezeu, în alt grad străbătut de lumina Lui, de iubirea Lui, pe măsura silinţelor lui întreţinute de puterea lui Hristos manifestată prin Biserică. Cei ce se află mai sus pun în lumină mai mult sfinţenia Bisericii, sau a lui Hristos care sfinţeşte Biserica. Nici treapta cea mai înaltă nu epuizează rezervele de sfinţenie şi de putere sfinţitoare ale Bisericii, mai bine zis ale lui Hristos sălăşluit în Biserică,
mediul transmiţător al focului infinitei sfinţenii a lui Dumnezeu. Prin toţi se slăveşte Hristos şi Biserica, pentru că prin toţi se activează sfinţenia trupului Său. Ea e în acest sens „plinirea Celui ce plineşte totul în toţi” (Efes. 1, 23)” (Dogmatica, vol. 2)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s