Un an întreg Te-am așteptat nădăjduind că vei veni din nou la mine, În iadul cel de jos Te-am așteptat, după porunca Ta, Stăpâne, Să ies cu propriile-mi puteri, n-am mai cercat, ci așteptând, Te-am așteptat, Și azi la mine-Ai coborât din nou, și iarăși cânt: „Hristos a înviat!”

 

Te regăsesc, PreaScumpe Grădinar, săpând smerit și viu, pământul din grădină,
Mi-e inima de dorul Tău din nou prea plină de Lumină,
Și cad cu umilință înaintea Ta, deși la Tatăl încă n-Ai suit,
Și încă nu te pot atinge, Mântuitorul meu iubit.

Crescut-Ai iarăși carne, și vine moi și piele,
Pe oasele-mi albite în câmpul vieții mele,
Atât de mort am fost și-n anul ce-a trecut,
Învie-mi iarăși, Doamne, preaputredul meu trup…

Când Te-am văzut venind din nou, Sfântă Lumină,
Mi-ai șters, după un an, din suflet, orice pată și-orice vină,
În Noaptea Învierii, coborât-Ai iar în iadul meu purtând atâta Har cu Tine,
Dar mă întreb văzându-Te atât de Cunoscut: fost-a cu-adevărat vreo clipă, când Tu să nu fi fost deja cu mine?

Îngerul Tău mi-arată iar mormântul gol și dorul Tău mă cheamă,
La giulgiurile pline de preasfânta Ta Mireasmă și la sfânta Ta mahramă,
O urmăresc – mireasma – cu nara mea de Harul Învierii Tale plină,
Și te găsesc, PreaScumpe Grădinar, săpând smerit și viu, pământul din grădină.

Venit-Ai iarăși Doamne, Prealumină-n ‘ntunecatul meu abis,
Și porțile de-aramă Tu iarăși mi-ai deschis.
Din nou m-ai înviat din morți cu moartea Ta pe moartea mea călcând,
Din nou m-ai scos dintru al întunericului meu mormânt.

Cântat-am tot anul ce-a trecut un cântecel smerit și dulce:
„Când voi muri, în iadul cel întunecat m-oi duce,
Și voi striga: Tu unde ești, Iubirea mea, und’ Te-ai ascuns, Dragostea mea?”
Și-abia în Noaptea Învierii Te-ai arătat din nou, în toată Slava TA!

Tu când m-ai scos din iadul cel întunecat,
Nu doar pe mine, ci Întregul Tău Adam L-ai ridicat.
Noi Una suntem, toți cei ce-am viețuit pe-acest pământ,
Un Singur Om, Adamul cel Întreg, iar Tu ești Ipostasul nostru cel mai Sfânt.

Da, știu că iadu-i veșnic, că nu toți se vor mântui,
Și cum voi spune că Adamul cel Întreg s’a izbăvi?
E taină mare: dacă unul singur piere,
Rămâne-om oare Unul, uniți și-n slavă, și-n durere?

Nu-mi mai rămâne decât să ies și eu precum odinioară curelarul,
Afară, pe terasa casei și să privesc orașul, implorându-ți harul,
Căzând naintea Ta, rugându-te A-i izbăvi
Zicând: „Toți se vor mântui, doar singur voi pieri”

Te-am așteptat, Hristoase, tot anul ce-a trecut, cu mintea-n iadul meu,
Și-n Noaptea Învierii, venit-Ai iar smerit și blând la mine,
Lumina Ta cea Nezidită de Om desăvârșit și Dumnezeu,
A fugărit atât de-ușor toți dracii ce mă îndepărtau de Tine.

Nu mi-ai adus o simplă candelă cu untdelemn, fitil și foc ce dă lumină,
Ci Candelă ești Însuți TU, TU ești Lumina Însăși, Nezidită și Divină,
Ai înviat din nou, Lumină din Lumina cea Preasfântă și senină,
Mi-e inima din nou de Harul Tău cel nezidit prea plină.

Stătut-am anu-ntreg cu mintea-n iadu-ntunecat,
Păzind după puteri smeritul gând al marelui bărbat,
Al Sfântului Siluan cel prea smerit și încercat,
Și-acum nădejde am din nou: „E Paștile! Hristos a înviat!”

Un an întreg Te-am așteptat nădăjduind că vei veni din nou la mine,
În iadul cel de jos Te-am așteptat, după porunca Ta, Stăpâne,
Să ies cu propriile-mi puteri, n-am mai cercat, ci așteptând, Te-am așteptat,
Și azi la mine-Ai coborât din nou, și iarăși cânt: „Hristos a înviat!”

O, dulcea mea PreaSfântă Înviere,
Îmi iei din nou din suflet tristețe și durere,
Din nou mă scoți dintru a iadului genune,
Mi-alungi din inimă pustiu și-amărăciune.

Hristos a înviat din morți,
Zdrobit-a groaznicele porți,
Afară pe Adamul cel Întreg a tras,
Și stă cu noi pân’ la Ispas.

Hristos a înviat din morți,
Sfârșit-a chinul blestematei sorți,
Ce i-a târât în fundul iadului pe toți,
Strămoșii noștri, drepți sau hoți.

Hristos a înviat din morți,
Aprins-a-ntru adânc preasfinte torți,
Sunt flăcări de lumină ce nu arde, ci sfințește,
Lumina ce pe fii lui Adam îi dezrobește.

Hristos a înviat din morți,
Povara grea ce nu puteai singur s-o porți,
A luat-o El, pe Cruce singur când s-a dus,
Murit-a pentru noi, Preadulcele Iisus.

Hristos a înviat din morți,
Plătit-a pentru toți ai morții orți,
În Ziua Învierii tot iadul s-a golit,
Și-al sufletelor chin îndată s-a oprit.

Și-anu-acesta Domnul a-nviat din nou,
Pătruns-a-ntru al inimii-mi cavou,
Tăcut, smerit, a coborât și-n iadul meu,
M-a înviat din nou, Preabunul Dumnezeu.

M-a scos de-acolo și pe mine și pe toți
Părinți și frați, nepoți și strănepoți
Pe care i-am închis și i-am ucis, lipsit de milă, în anul anterior,
Acum și iadul inimii mi-e gol și pot din nou să zbor spre cer ușor.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s