Iubirea de vrăjmași pe înțelesul copiilor

 

 

26814924_1433984913337013_5344512718404242799_n

Caramele sunt bune la gust, ele aduc multă plăcere copiilor. Dar, adeseori, plăcerea este cel mai mare vrăjmaș al iubirii aproapelui. Dacă nu primești destulă plăcere pentru că trebuie să împarți o pungă de caramele cu fratele tău, sau cu mulți alți copii, atunci ai de ales între două lucruri: primul, să-l ucizi, să-l furi sau să-l sari pe fratele tău pentru a mânca singur toată punga; al doilea, să rabzi suferința neplăcerii de a nu fi mâncat destule caramele. Crezi nu crezi, acest lucru este mobilul tuturor relelor dintre frați. Așadar, cine se strâmtorează pe sine pentru fratele, dobândește Harul și binecuvântarea lui Dumnezeu.

29683171_2119449364737305_7978761093196568522_n (1)

Rugăciunea pentru întreaga lume nu înseamnă că trebuie să-i pomenești pe toți deodată, pe fiecare după numele său, miliarde de alte ipostasuri din întreaga lume. Ci, spunând doar „miluiește-mă, Doamne”, în tine însuți sunt cuprinși toți ceilalți oameni, toți cei vii și adormiți. Toți avem aceeași fire, suntem deja una, prin facere: un singur OM, în miliarde de ipotasuri. Eu sunt tu. Noi, suntem voi.

29570842_2114460691902839_2880001206803278580_n (1)

Dacă vrăjmașii tăi te alungă din căsuța în care locuiești, nu-i urî, dar nici nu deznădăjdui. Lasă casă, lasă toate și dă-te întreg lui Hristos. El te va păzi neîncetat.

29386345_2100781319937443_6978156876500507347_n

„Copacul” iubirii de vrăjmași crește în condiții de ură extremă, acolo unde s-au adunat munți de răutate; el nu se sufocă, nici nu se uscă, întrucât se adapă din ploaia harului și din lumina lui Hristos, cea nepământească, nezidită. Iubirea de vrăjmași răsare în mijlocul iadului. Ținându-și mintea în iad, și nedeznădăjduind, Siluan și-a putut birui și alunga vrăjmașii: ei nu suportă chinuriule iadului și fug de ele, deci și de mintea care petrece în mijlocul acestor flăcări, care din chin îi devin pace și mângâiere. „Când îmi țin mintea în iad, sufletul meu este în pace și se odihnește”, spune Sfântul…

29314680_2098720016810240_454975606058726548_n

Când urci scările copilăriei, să ai mereu în minte că ele sunt modele ale Marii Scări – Scara Raiului, care este scara urcușului duhovnicesc spre împărăția cerurilor. Ajută-ți toți vrăjmașii să urce pe această scară. Dacă vreunul dintre copii te doboară din invidie sau răutate, tu nu-i socoti păcatul, ci pune repede început bun din nou, suind prima treaptă și nerăzbunându-te. Nu te gândi niciodată să-l dai și tu jos. Dar dacă-l vezi căzând, întristează-te, nu te bucura de nenorocirea lui doar pentru că odinioară te-a rănit, ci roagă-te Domnului ca toți vrăjmașii tăi să ajungă în cer și să se mântuiască…

„Cireșica are mere,
Cireșel vine și cere,
Cireșica se îndură,
Cireșel astăzi nu fură…”

29262001_2097445460271029_6861004618867432629_n

„Tu pururea să-mi zici câine!”. Când cineva acceptă de bunăvoie să fie numit „câine” de vrăjmașii săi, dobândește smerenia.

Ne îngăduim totuși o notă: Unii se bucură și se simt onorați când sunt numiți „vultur” sau „leu”, dar se simt înjosiți când sunt numiți „câine”, sau „măgar”. Ei nu se simt „comparați cu animalele” în sens negativ la animalele din anumite specii, dar se lezează când sunt comparați cu anumite specii pe care le cred inferioare. Este semn al bolii sufletului faptul că oamenii consideră unele animale demne de a fi asemănate, iar altele nu. Omul este mai presus de animale, prin gândul lui Dumnezeu de a deveni „dumnezeu după har.” Însă Sfântul Siluan Athonitul, spunând unui muncitor care s-a mâniat pe el și l-a numit „câine”: „Tu pururea să-mi zici câine” a intrat pentru totdeauna în istoria culturii ascetice bisericești. Această replică este absolut fenomenală. „Tu pururea să-mi spui câine” este lepădarea desăvârșită a iubirii de sine și a egoismului. Este o replică de sfânt, care nu încetează să uimească sufletele oamenilor prin smerenia și adâncimea ei duhovnicească. Se spune că omul acela s-a rușinat atât de mult în acea clipă, încât pentru totdeauna l-a cinstit pe Siluan ca pe un mare sfânt.

29313652_2096994963649412_5589431523480534310_n

Până ce trece ispita, ține-te ferm de de parul care-ți va salva viața. Nu-i da drumul, mai ales în mijlocul ispitei. După ce trece valul, poți să revii cu picioarele pe pământ. Aceasta înseamnă „și să-ți ții mintea în iad, și să nu deznădăjduiești” deopotrivă. În momentele de cumpănă nu te încrede în puterea ta, ci în ceva sau Cineva mai puternic decât tine. Pentru răbdarea ta în ispită, vei primi din cer o preafrumoasă cunună.

29257511_2096991173649791_7741176741392374302_n

Privește-l îndelung în ochi pe cel ce te-a rănit. Dacă se rușinează, zâmbește-i cu dragoste. Dacă nu se rușinează, plânge, varsă câteva lacrimi demne și senine. Nu pentru rana ta, ci pentru suferința sa… pentru căderea sa…

29356055_2096987030316872_6474885638583614804_n

Florile iubirii de vrăjmași au o mireasmă aparte, și plăcută, și dureroasă: tristețea lor este bucuroasă. „Fericita întristare” a harului Duhului Sfânt care acoperă suferința de a fi rănit de vrăjmașii tăi.

29315333_2096953046986937_8318691216711027919_n

Semințele iubirii de vrăjmași sunt neprețuite, căci neprețuită este însăși această floare pe pământ. Dar voi dăruiți-le tuturor, gratuit, fără nici un preț. Folosiți sigla dicționarului Larousse: „Je sème à tout vent”

29343088_2096978550317720_8500296654289266415_n

Am văzut un copil care planta pentru prima dată o semincioară a iubirii de vrăjmași, în pământul arid și neroditor, iar lângă el era un bătrân care dobândise deja darul însutit: un stejar uriaș al acestei iubiri a tuturor vrăjmașilor lui. Și, uimitor, lucru, fiecare invidia pe celălalt: cel mic, pe cel mare pentru măreția copacului său, cel mare, pe cel mic, pentru harul începătorului, pentru începutul bun pe care l-a pus. Și cel mare, privind pe cel mic cum îngropa sămânța iubirii de vrăjmași, udând-o cu stropitoarea lacrimilor sale, și luând aminte deopotrivă la uriașul său copac al „iubirii tuturor vrăjmașilor” a rostit: „Cu adevărat, eu încă nu am pus început bun pentru iubirea de vrăjmași” Și spun bătrânii că dacă s-ar fi mândrit față de copil cu măreția copacului său, îndată ar fi pierdut harul și tot copacul i s-ar fi uscat…

29250191_2096967220318853_7847879423761387884_n

Nu te gândi că trebuie să faci ceva anume pentru a deveni una cu toți. Noi toți suntem deja unul, prin firea noastră, de când suntem bebeluși, mai concret din clipa zămislirii până la bătrânețe, dar și dincolo de moarte, întru veșnicie. Dar puterea de a iubi o dă Duhul Sfânt. Tu asta caută neîncetat.

29249642_2096948053654103_115470061877977176_n

Când ai găsit floarea iubirii de vrăjmași, păzește-o toată viața. Floarea iubirii de vrăjmași are două planuri sinergice: unul este lupta pentru dobândirea ei, al doilea este lupta pentru păstrarea, pentru păzirea ei neîncetată.

29249830_2096944863654422_1642839798415295847_n

Nu analizați nimic, niciodată în viața duhovnicească. Analiza este un proces al minții raționale, al minții-judecată. Mintulița, de îndată ce omul stă în ea chiar și o clipă, lepădând rugăciunea și vederea duhovnicească simplă, aduce cu sine plaga cea mai mare a nevoitorilor: căderea în întunericul minții-judecată, pierderea luminii soarelui celui nezidit, care poate dura chiar și câteva săptămâni sau luni. De ea de tem și se îngrozesc toți sfinții. Ocoliți căile minții-judecată. Nu analizați, nu intrați în „logica” ei. Trăiți totul precum copiii… precum voi înșivă, copii.

Floarea iubirii de vrăjmași își înfige adânc rădăcinile în straturile ontologice ultime ale firii lui Adam de unde se adapă cu apa cea mai curată, spre deosebire de florile iubirii de sine care se adapă doar din straturile de suprafață, psihologice ale Omului.

Bogarub-echinocactus-grusonii-1.jpg

De aceea iubirea de vrăjmași nu moare niciodată, fiind singura iubire adevărată, sigură, criteriu negreșalnic al adevărului: ea rezistă la secete extreme, luându-și apa din roua harului Duhului Sfânt, dar și la temperaturi foarte scăzute, luându-și căldura din lumina cea nezidită dumnezeiască. În mijlocul deșertului ea devine izvor, în mijlocul ghețurilor și a întunericului, ea face o sferă de doi kilometri de lumină și căldură în jurul ei, topind zăpada în jurul ei acolo unde crește.

La celălalt pol, iubirea de sine, crescută în umiditatea suavă și fragilă a plăcerilor psiho-somatice deșarte, repede se ofilește, se uscă și piere.

Iubirea de vrăjmași, nici plăcerile și dulcețurile cele duhovnicești nu și le îngăduie peste măsură, știind că plăcerea, chiar cea suprafirească, poate să o prăpădească.

Iubirea de vrăjmași potolește setea mai ales atunci când nu mai aveți nici o altă sursă de apă. Este apa pustiului, a deșertului, care se dă atunci când toate izvoarele ți-au secat. Preadulce este gustul ei și cine o bea nu mai însetează degrabă.
29103784_2090441360971439_8364518855458367888_n
La început, iubirea de vrăjmași este ca un firicel subțire de apă curată care vă răcorește inima, atunci când, altă dată, erați – pentru aceleași motive – sufocați de ură, iar inima vă era un deșert arid. Treptat, firicelul va crește și va deveni un șuvoi puternic, asemenea iubirii lui Hristos pe Cruce. Totală.
29257776_2096934123655496_2456763893119097652_n
La început, iubirea de vrăjmași este numai chin și suferiță, un sâmbure uscat și colțuros pe care ne chinuim să-l sădim într-un pământ crăpat de secetă și neroditor. Când dă prima mlădiță o să râdeți cu bucurie, surprinși de această nepământească, preafrumoasă și „nefirească” răsărire în pământul cel pustiu. Iubirea de vrăjmași chiar în acele locuri crește: pe drumul pietruit, printre spini, în deșertul iubirii. Treptat, însă, ea devine tot mai superbă. După un timp, floarea ei crește atât de frumoasă și de plăcut mirositoare, încât inundă întreaga lume cu parfumul ei. Libertatea lăuntrică a celui care-și iubește vrăjmașii este ca un cer albastru însorit de vară. Creșterea ei este însă, paradoxală: cu cât crește mai mare iubirea de vrăjmași, cu atât mai mare este și suferința. Taina ei stă în firescul nemărginit al harului care o însoțește.
29261412_2096416773707231_8320877523940934008_n
Când vă iertați vrăjmașii, nu așteptați ABSOLUT nimic în schimb. Aceasta este calitatea însăși a iubirii de vrăjmași – se dăruiește total necondiționat, fără nici un pic de întoarcere asupră. De aceea este atât de superbă.
29244049_2096409787041263_7237451894889649550_n
Celui care vă insultă nu-i răspundeți după nebunia lui. Căderea însăși îi este o pedeapsă suficientă, iar suferința de a-și jigni fratele, cumplită. Nici nu vă întunecați inima. Hristos strălucește în inima celui rănit ca un diamant, ca 1000 de sori de lumină nezidită.
Roagă-te pentru vrăjmașii tăi cei mai mari cu aceeași poftă cu care mănânci o ciocolată enormă, sau o înghețată foarte gustoasă.
În matematica iubirii de vrăjmași, dacă un copil îți dă o palmă, tu ai plus 1 și el minus 1. Dacă îi tragi una înapoi, el are plus 1 și tu ai minus 1. Dacă întorci obrazul, tu ai plus 100 și el minus 100. Dacă te lovește și peste celălalt obraz, 100 devine 1000. La tine la plus, la el la minus. Câștigi sigur la puncte. Contabilitatea iubirii de vrăjmași este cea mai sigură: pentru fiecare rău pe care-l suferi fără să te răzbuni, primești de mii de ori mai multă putere decât dacă te răzbuni. În banca cerească ți se adună sume incredibile prin iubirea de vrăjmași: miliarde și miliarde de bani duhovnicești. Economii sigure și veritabile, bogăție de nejefuit.
29249755_2096257043723204_1517573919829460777_n
Vrei să fii un copil adevărat? Iubește-ți vrăjmașii. Poate mă vei întreba: doar astfel pot fi „adevărat”? Da. Iubirea de vrăjmași este singurul criteriu sigur al adevărului. Nu-i da în cap cu lopățica celui ce-ți aruncă nisip în ochi. Mai bine îmbrățișează-l și iartă-l!
29258671_2095609477121294_4236555726530504140_n
Mulți credem că vrăjmașii sunt ontologic separați de noi și, de aceea, că pot fi urâți fără pată. Dar, antropologia ortodoxă vede Întregul Adam drept o singură „plasă”-țesătură cu miliarde de ochiuri. Vrăjmașii noștri nu sunt decât alte ochiuri-ipostasuri ale aceleiași plase, năvod, pânză. Toți suntem Unul, o singură „plasă” cu miliarde de ochiuri.
29314878_2095598817122360_5013684116098557831_n
În timpul postului, adesea apare ispita de a principializa răul, datorită greutății vieții duhovnicești și a nevoinței. Dar, în bine, nu-ți fie teamă. Vrăjmașii se întemeiază doar pe parazitarea binelui, întrucât ontologic, răul nu are subzistență în sine. Cei răi nu pot sta „în sine.” Pur și simplu n-au viață. Nu există două principii egale – binele și răul – cum susțin dualiștii, niște eretici gnostici, ci doar binele este substanțial. Răul este un eșec, o deviere, o scâlciere, o ratare a binelui. Așadar, cu încredere în bine. Vrăjmașii binelui tot din bine se hrănesc pentru a-și umple cu sevă fragilele mlădițe. Chiar când răul pare atotbiruitor, tocmai din aceasta se vede atotputernicia lui Dumnezeu. Mulți copii cred – din poveștile copilăriei – că Balaurul este la fel de puternic precum Făt-Frumos, crezând că răul este egalul binelui, însă balaurul este în realitate o scâlciere, o deviere, iar Făt-Frumos este Principiul Binelui – Hristos Persoana, Dumnezeul cel Atotputernic, care cu o simplă privire poate birui întreg răul de pe suprafața pământului, într-o singură clipă. Acest „Făt-Frumos” este Adevărul.

Construiește piramida invers.

Piramida răsturnată a ființării are la vârf pe Hristos care poartă povara tuturor miliardelor de „cuburi” – a se citi Persoane. Piramida socială uzuală are pe cei „mai mari” care stau pe umerii celor „mai mici”, suindu-se pe ei pentru a primi slavă deșartă, faimă, putere, etc. Hristos răstoarnă piramida socială a ființării și se pune pe sine în vârful ei. Coboară spre El.

„Linii” în viața copiilor

Dacă tu mergi „pe linia” celor care iubesc să se joace cu lucrurile pătrate care se construiesc pe verticală, iar alții merg „pe linia” celor care iubesc să se joace cu obiecte rotunde care se rostogolesc pe orizontală, nu faceți din asta un motiv de polarizare. Hristos îi iubește și pe cei care construiesc pe verticală, și pe cei care se rostogolesc pe orizontală, deopotrivă. Crucea unește și verticala și orizontala.

29196220_2093572113991697_8262040500764266013_n
Pe copiii bolnavi, chiar dacă v-au supărat odinioară, să nu-i stingheriți cu nimic. Cercetați-i în suferință și întăriți-i cu dragostea și rugăciunea voastră. Faceți-vă de toate lor, slujitori smeriți și răbdători… Boala însăși le este dascăl pentru toate. După ce se tămăduiesc, puteți să vă jucați din nou împreună ca înainte…
29101606_2091046517577590_3254037765568085196_n
Dacă te ceartă cineva în public, pe drept sau pe nedrept, smerește-te. Nu te tulbura, nu riposta, nu-l urî. Este adevărat că întâi se cuvine să-ți atragă atenția în particular, dar dacă nu face asta, ci direct sare la mustrarea ta publică, nu te supăra, ci iubește-l și pe el și pe toți cei prezenți, chiar dacă se uită la tine de sus. Ferește-te să te răzbuni vreodată, sau să te mânii, ci dăruiește-i dragostea ta neștirbită. Dumnezeu vede toată nevoința ta în bine, și-ți va răsplăti în ascuns. Pe cei tari, Dumnezeu, cu încredere, îi supune la încercări mai mari, pentru a le tripla cununile.
În ceea ce-L privește pe „Zdreanță”, tu să nu faci precum ceilalți din poezie, care se răzbună pe câinele care a furat oul și îl pedepsesc cu un ou fierbinte. Dacă a furat, înseamnă că i-a fost foame, răcește-i totuși, răbdător și blând, și pe cel de-al doilea ou după ce i l-ai fiert. Da, da, mai dăruiește-i încă un ou, și Domnul, vâzând inima ta bună, negreșit îți va da din belșug nenumărate alte ouă. Dacă vei răspunde răului cu rău, vei deveni, tu însuți, o „zdreanță.” Să ai mereu pregătit nu un ou în plus doar, ci un întreg cofrag de ouă pentru Zdreanță, și să nu ai nici o reținere în a-l hrăni din belșug.
Dacă vrăjmașii tăi mănâncă doar sandwich-uri gustoase cu brânză și cu carne, iar tu postești, înseninează-ți fața. Postul aduce sănătate și trupească, dar mai ales sufletească. Dar nici tristețea după hrana de dulce pe care o simți, nu o judeca greșit: ea este firească, are rolul ei de a semnala lipsa plăcerii, lasă-o să se manifeste și ea până ce scade și trece de la sine. Harul postului când vine, repede ne tămăduiește firea, plinește toate lipsurile și ne umple de bucurie duhovnicească. La sfârșit postitorii sunt mai luminoși și mai sănătoși decât cei care nu postesc. Dar nici pentru aceasta nu te mândri, ci osândește-te întru toate.
29136202_2090459484302960_7028208974848707462_n
Dacă vezi că ai trecut deja de câțiva anișori și tu tot nu te poți împăcă și ierta cu cei care te rănesc, nu deznădăjdui. Dacă nu poți să întorci obrazul, atunci măcar nu le răspunde cu aceeași monedă. Dacă nu te poți opri din a le răspunde cu rău, atunci mergi la chioșcul din colț și spune vânzătoarei să-ți ofere o înghețată gratis din partea noastră. De rugăciune este încă nevoie. O dată ne-am trezit cu tot cartierul de copii solicitând înghețata gratis, încât nu mai știam dacă pentru neputința lor de a purta răul, sau pentru pofta de înghețată au lepădat cuvântul…
29103784_2090441360971439_8364518855458367888_n
Tot răul scrie-l pe apă. Caută, pe cât se poate, o apă curgătoare, ca răul să nu se adune…
29249830_2096944863654422_1642839798415295847_n
Pe faptele tale (greșelile tale) pune lupa. Greșelile aproapelui fă-te că nu le vezi. Dacă cineva insistă să-ți arate o greșeală a fratelui tău, chiorăște-te și spune-i că nu vezi nimic.
29133334_2090433447638897_4916511022333365143_n
Dacă cineva îți îneacă toate corăbiile, tu dăruiește-i aripi de fluture ca să zboare. Dacă cineva te bârfește, tu vorbește-l de bine înaintea tuturor. Dacă te urăște, tu iubește-l. Dacă te fură, dăruiește-i încă până plinești nevoia lui. Dacă te lovește, întoarce-i obrazul și-l iartă. Dacă te minte, spune-i mereu adevărul. Dacă te înșeală, fă-i mereu dreptate. Dacă te mânie, zâmbește-i cu dragoste și blândețe. Dacă de deranjează, să nu-l stingherești niciodată cu nimic. Dacă strigă la tine, vorbește-i cu blândețe. Dacă te blesteamă, binecuvintează-l. Orice rău îți face, fă-i un bine. Dacă nu reușești să-i faci opusul, fă-i un alt bine. Fii chiar creativ (deși este puțin mai greu, căci fapta bună stă pe opusul ei): dacă îți strică o jucărie, oferă-i o prăjitură. Dacă se cațără înaintea ta, coase-i un nasture la cămașă. Dacă te calcă în picioare, pune-l pe un pomelnic. Dacă te jignește, sădește-i un pom. Dacă te scoate din sărite, oferă-i o iconiță. Fie că sunt creative, fie că sunt opusul răului, întoarcerile în bine îl scot pe celălalt din neputința temporară de a săvârși binele și îl opresc de la rău. Creativitatea te ajută mai ales atunci când nu știi cum să-i faci un bine celui ce ți-a greșit.
29261412_2096416773707231_8320877523940934008_n
Dacă cineva te lovește pe obrazul drept, tu întoarce-i și obrazul stâng. De obicei, ispita se oprește aici. Dacă te lovește și peste celălalt, tu nu ceda ispitei de a-l lovi înapoi, ci fă încă un pas înainte: sărută-l pe ambii obraji cu smerenie și blândețe.
De continuă să te lovească, sărută și obrajii tuturor rudelor sale, părinți, frați, surori, fii și fiice. Hristos a văzut deja mucenicia ta încă de la prima palmă și încă de la primul sărut. Smerește-te până biruiești tot iadul din lăuntrul lui. Coboară fără teamă în iadul său, împreună cu Hristos. Dacă iadul inimii tale este gol și luminos, la fel se cuvine să fie și al aceluia.
29313034_2096438967038345_5112371888414684222_n
Dacă după îndelungă rugăciune, răbdare și plânset, vrăjmașul tău încetează ura și începe iarăși să te iubească, atunci să fii foarte răbdător cu el, ca să nu strici totul. La început, dragostea lui va fi ca apa ruginită de pe țeava care a încetat mult timp să mai curgă. Nu o închide, las-o să curgă până se curăță, oricât de mare ți-ar fi sila. Toți păcătoșii care se întorc după o îndelungă perioadă de rătăcire la Hristos, reînvățând târziu împreună-viețuirea cu harul, pot avea mișcări ale sufletului neplăcute, dizgrațioase, caraghioase (vai! dacă le-am vedea chiar și în aceste condiții informale adevărata lor frumusețe, ce binecuvântați am fi!), infantile, aparent nepotrivite, amestecate cu gesturi anapoda, chiar puțin ciudate, până ce se echilibrează în viața duhovnicească, întărindu-se în bine. Adu-ți aminte că Sfânta Pelaghia spărgea geamurile surorilor la Mănăstirea Diveevo și aranja pietrele de pe marginea drumului, apoi a devenit cea mai mare Sfântă. Nu-i judecați nici pe frații începători. Și voi ați fost odinioară începător…. nu fă greșeala multor nevoitori, care văzându-se plini de har și de înțelepciune, au început să-i judece pe cei abia aflați la început, pierzând ei înșiși harul. Harul se retrage de la cei mândri, dar și de la cei care-i judecă pe cei mândri, devenind chiar ei astfel mândri. Să ne smerim fraților și să zicem chiar la jumătatea drumului sau la sfârșitul drumului: eu încă tot nu am pus început bun.
28056393_2061005343915041_5622229194326359595_n (1)
Nu te întrista dacă ești „cel mai mic dintre toți.” Cu aceste cuvinte au semnat zeci de stareți și monahi atoniți o carte de demult care se numea „Tomosul aghioritic”. Nu contează dacă nu știi acum despre ce era vorba în cartea aceasta, dar e bine să știi că bătrânii aceia erau de fapt, „cei mai mari dintre toți bărbații din întreaga lume.”
29066357_2090420157640226_9050657510123900473_n
Aceasta este puțin mai grea, dar nu imposibilă; nu deznădăjdui, ea se poate împlini cu ajutorul lui Dumnezeu: să nu urăști niciodată un copil pentru greșeala lui, ci urăște doar greșeala sa, iar pe el continuă să-l iubești și să-l prețuiești. Dacă ți-a stricat o jucărie, sau te-a lovit, sau te-a supărat cu ceva, niciodată să nu urăști persoana-copilul, ci doar ceea ce a făcut neplăcut ție. O jucărie, două jucării, zece jucării, sau chiar mii de jucării nu fac cât o persoană-copil. Ba chiar nici măcar toate jucăriile din cosmos, ori întreg cosmosul nu prețuiesc cât colegul tău de joacă.
29261412_2096416773707231_8320877523940934008_n
Gândurile și cuvintele bune, seamănă-le „à tout vent”. Poate semințele lor vor rodi odată un câmp întreg de păpădii…
27751595_2059998894015686_1217555776366041715_n
La o fetiță cuminte (nu-i mai ținem minte numele, parcă Sara o chema) au venit câțiva colegi de grădiniță să se joace. Vrând să-i omenească după cum se cuvine, le-a pus înainte o grămadă mare de poame, și mai sănătoase, și mai stricate pe ici pe colo.
Aceia, au început să ia din grămadă pe cele mai stricate, lăsându-le pe cele mai frumoase și mai sănătoase fetiței gazdă.
Aceasta, s-a minunat zicând:
– Cu adevărat aceștia sunt colegii mei de grădiniță!
27867492_2059989324016643_8535437174443211626_n
La grădiniță, unui copil i-a adus mămica o farfurie mare plină cu struguri dulci și parfumați.
Copilul a luat o boabă de strugure și a dăruit-o unui alt copilaș. Acela, a luat boaba și văzând pe altul căruia nimeni nu-i adusese niciodată nimic, i-a dăruit boaba cea dulce și zemoasă. Acela, la rându-i, a dăruit boaba de strugure unui alt copil, mai nevoiaș. Și tot așa. Până la urmă, boaba a ajuns înapoi la primul copil. Acesta, minunându-se a zis:
– Cu adevărat aici este grădinița mea și aici sunt copiii mei cei mai iubiți!
27750004_2056910970991145_247719825945391336_n
– Ce înseamnă să mă rog pentru vrăjmașii mei cu poftă?
– Cu pofta cu care îți iubești micul dejun preferat, la fel să-i iubești pe toți copiii care te supără.
27858800_2059980617350847_7677257569095953973_n
Un copilaș se juca pe țărmul mării. Se apropie un alt copil care-i spuse:
– Joacă-te și cu mine, te rog.
– Tu ești aici, îi răspunse senin copilașul.
Copilul tăcu o vreme, neînțelegând. Apoi spuse din nou:
– Joacă-te și cu mine, apăsând cuvântul „mine”.
– Dar tu ești aici, deja.
După puțină vreme, iar se apropie:
– Joacă-te și cu mine!
– Tu ești aici, ți-am spus, ești deja aici, în jocul meu, răspunse la fel de blând, calm și senin, copilașul.
Abia după mulți ani a înțeles ce-a vrut să spună acel copil de pe țărmul mării.
Trei copii socoteau ceva pe socotitoarele lor. A trecut pe acolo un gândăcel cu o surioară întraripată.
-Ce socotești acolo? l-a întrebat gândăcelul pe primul.
-Socotesc greșalele mele cu bile roșii, greșalele și datoriile celui de-al doilea cu bile galbene și greșealele celui de-al treilea cu cele albastre.
– Și cu cele verzi?
– Cu cele verzi socotesc faptele mele cele bune.
– Dar ce faci cu micul calculator rotativ?
– Cu acela calculez cât am dat și cât am primit înapoi, ca să țin bine socoteala datoriilor.
– Și ceasul cum îl potrivești?
– Păi cât timp le dau fiecăruia ca să-mi plătească înapoi. Dacă n-au la timp, le dau câte o mică pedeapsă.
– Dar tu ce socotești acolo, întrebă gâza pe cel de-al doilea.- Cu cele roșii faptele mele cele bune, cu cele galbene și albastre faptele cele bune ale tovarășilor mei și cu cele verzi, lucrurile bune pe care le facem împreună.
– Și calculatorul?
– Calculez cât am dat fiecăruia.
– Și ceasul de pe jucărie?
– A, păi cu ceasul îi tot amân câte o oră, dacă n-au cu ce sa-mi plătească.- Iar tu, cum socotești? l-au întrebat toți împreună pe al treilea.

– Cu cele roșii socotesc greșelile și scăpătările mele.
– Și cu cele galbene?
– Și cu ele.
– Dar cu cele albastre?
– Și cu acelea.
– Pai și cu cele verzi?, se repeziră pierzându-și parcă răbdarea.
– Nici cele verzi nu-mi ajung ca să-mi socotesc mulțimea cea fără de număr a fărădelegilor, scăpătărilor și nelegiuirilor mele.
– Păi cum așa, n-ai săvârșit nimic bun?
– Cu adevărat vă spun că nu știu să fi săvârșit ceva bun până acum.
– Calculatorul rotativ îl folosești?
– Da, cu acela îmi calculez pedeapsa: pentru asta o să mă chinui atâția ani în iad, pentru asta atâția ani în gheena focului, pentru asta atâția mii de ani în chinurile cele mai de jos. Dar nu este destul de bun căci cu el nu se poate calcula veșnicia: veșnic o să ard în iadul cel întunecat pentru păcatele mele, strigând: „Unde ești Domnul meu, unde ești dragostea mea?”
– Dar cu ceasul ce faci?
– Îl rog pe Hristos să-mi mai dea timp de pocăință.
Și s-au bucurat gâza cu gândăcelul văzând într-însul atâta smerenie și umilință.

27751649_2057639504251625_7364623027929889970_n
Evită formele și formalismul. Ferește-te de tot ce este impersonal! Formalismul este impersonal, deoarece pune formele mai presus de Persoană și transformă copiii în obiecte.
27973390_2058640287484880_6222031526455390256_n
Conectează-ți toate jucăriile la Satelitul „Doamne” înainte de a te juca. Apoi joacă-te și pentru ceilalți. Pentru toți ceilalți!
27857772_2058634370818805_1434664320350235293_n
Trage după tine și povara fratelui tău, chiar dacă te vrăjmășește sau îți pune frână. Mai bine să fii locomotivă pentru ceilalți, decât vagon. Însă tot mai tare e un avion!
27750517_2058631970819045_4049438877740623160_n
Dacă cineva aruncă asupra ta o mică și neînsemnată umbră, tu roagă-te ca dragostea ta să răsară peste el așa cum răsare măritul Soare pe cerul senin de vară, care risipește tot întunericul. Dar nu încerca să înțelegi Soarele, ci mai bine să cunoști pe Ziditorul său, și vei cunoaște astfel și soarele. Soarele cel Nezidit nu lasă… nici o umbră.
27750255_2058552467493662_2094704528795033231_n
Dacă te necăjește cineva doar câteva secunde, un minut sau poate o oră, tu nu socoti timpul cât să îi întorci binele: dăruiește-i fără măsură, zile în șir, luni și ani de rugăciune, binecuvântare și dragoste curată. Și mai ales roagă-te Domnului să-i dăruiască veșnicia de dragoste întru Împărăția Cerurilor.
Dacă cineva lansează asupra ta un singur gând rău, lipsit de putere, tu lansează asupra lui bomba atomică de dragoste de mii de megatone. Dacă nu încetează, trimite-i trei rachete nucleare de dragoste fierbinte.
27858200_2058648760817366_9208091451940354490_n
Nu risipiți stările provocate de vrăjmașii voștri: mânia, deznădejdea, supărarea, tristețea, mâhnirea, nemulțumirea, spaima, durerea, angoasa, suferința, neplăcerea, nereușita, respingerea, părăsirea, singurătatea etc. Nu le ascundeți, nu le refulați, ci transformați-le în rugăciune: Rugați-vă la „Doamne, Doamne!” Ele, deși sunt negative, sunt emoții, sentimente și trăiri psihologice extrem de puternice, energia lor fiind asemenea unui vulcan gata să erupă: transformați-le în rugăciune! Rugându-vă în aceste stări, înfățișând toate aceste trăiri lui Hristos și Maicii Domnului, ba chiar spovedindu-le duhovnicului, ele se transformă în energie curată prin rugăciune, devenind pace, bucurie și mai ales dragoste. Harul Duhului Sfânt le transformă, iar Transformatorul Duhovnicesc este simpla rugăciune către Dumnezeu. Ba chiar, tocmai datorită energiei acestor stări extrem de puternice marii sfinți au putut birui patimile și au reușit să străpungă prin rugăciunea „deznădejdei harice” până la Hristos, dincolo de zidul nădejdii celei mai presus de nădejde, aflând lumina cea adevărată, și Bucuria Învierii Sale.
27750849_2057823630899879_628065315227999820_n
Dacă cineva îți fură locomotiva, tu dăruiește-i tot trenulețul, vagon cu vagon. Chiar și gara prin care trece, fă-i-o cadou tot lui, dar nu uita podulețele! Apoi începe să-i slujești: du-i o bombonică, pregătește-i biberonul, ai grijă să-i fie aproape olița. Fă-te slugă tuturor. Smerenia câștigă toate.
27750558_2056929474322628_8275849318482017260_n
În practica iubirii de vrăjmași, distingem mai multe trepte. Cele mai înalte trepte le întâlnim la grădiniță și la creșă. Acolo, pruncii nu au răutate…
28055956_2057721234243452_4446988423574350506_n
Când o Persoană se naște în lume, ea produce un zgomot precum bubuitul avionului supersonic care trece de viteza sunetului. Dacă se zice despre tine: „Acesta este prost de bubuie!”, nu te supăra.
27332491_2056935860988656_2821783287519914165_n
Roagă-te pentru toți ca pentru tine, ca Domnul să le dăruiască jucării frumoase tuturor, ca mami și cu tati să se împace bine etc. Când nu mai reziști, fă o pauză și bea un ceai fierbinte îndulcit cu zahăr împreună cu prietena ta cea mai bună. Apoi, ia-o de la capăt!
27971831_2056944577654451_3048702782060413258_n
Lasă-l pe celălalt să conducă. Cine se smerește mai mult, acela și mai mult iubește.
27867347_2057486204266955_8639582949750598424_n

Aceasta este Marea Știință a Vieții Duhovnicești: dacă cineva te numește păcătos, tu nu te supăra, ci numește-te singur „cel mai păcătos dintre toți”. Procedează la fel și când cineva te numește sfânt, sau chiar „cel mai sfânt dintre toți” și spune-i: „eu sunt cel mai mare păcătos dintre toți”.

Dacă te numește „cel mai păcătos dintre toți”, atunci bucură-te foarte, dar chiar și așa, tinde totuși nu către comparație, din care rezultă că și alții ar fi păcătoși, ci către unicitate, și spune: „Nu! Eu sunt singurul păcătos de pe pământ.” Astfel vei dobândi smerenia și pacea.

27751745_2057483727600536_2821447553014720002_n
Nu arăta nimănui faptele tale cele bune, căci mândria are două forme: înălțarea deasupra aproapelui și lauda cu faptele cele bune, prin care se pierd roadele nevoinței. Ferește-te de amândouă: coboară sub toți și nu te lăuda nimănui, și vei dobândi și smerenia, dar și pacea inimii.
Dacă vrăjmașii te coboară din vârful scării sociale, bucură-te. Piramida ființării omenești obișnuite are majoritatea oamenilor la bază: ierarhia socială tinde mereu către vârf, pentru a dobândi faimă, slavă deșartă, avere și putere. Hristos răstoarnă această piramidă, și se așează pe sine la vârful ei, purtând povara întregii umanități.
Nu socoti greșelile fratelui tău. Dar, în ce te privește, după ce trece bucuria iertării păcatelor tale, adu-ți aminte mereu de fărădelegile tale, ca să păstrezi inima zdrobită și să nu pierzi duhul umilinței.
27751649_2057639504251625_7364623027929889970_n
La sfinți să nu ne uităm cu binoclul, pe partea inversă, ca să-i vedem foarte, foarte sus. Dar la vrăjmașii noștri așa să privim, ca și cum ar fi cu mult mai buni decât noi.
27752460_2057804937568415_3799572726754674750_n
Dacă cineva te numește „câine!”, nu te supăra, nu te mâhni, nu pune la suflet, ci pleacă-te cu smerenie si spune-i precum Siluan: „Tu, de-acuma, pururea să-mi spui câine.” Duhul mâniei îl va părăsi și se va rușina. De atunci te va cinsti, și tainic te va purta în inima lui la loc de cinste.
28958372_2087985834550325_4496566089789804145_n
Apoftegmele iubirii de vrăjmași nu sunt greu de împlinit, sunt imposibil de împlinit. Dar ceea ce este cu neputință la om, este cu putință la Dumnezeu.
Nu socoti greșelile fratelui tău. Dar, în ce te privește, după ce trece bucuria iertării păcatelor tale, adu-ți aminte mereu de fărădelegile tale, ca să păstrezi inima zdrobită și să nu pierzi duhul umilinței.
27868008_2061005340581708_5236333828352353627_n
Calitatea principală a iubirii de vrăjmași este smerenia: ea se dăruiește fără întoarcere asupră-și, ea nu așteaptă nici o răsplată, ba chiar este o lucrare împotriva sinelui egoist, de aceea iubirea de vrăjmași este cea mai mare: ea este singurul criteriu sigur al Adevărului. Ea este desăvârșit necondiționată. Persoana nu este izolată, ci este unită prin firea-una cu toate ipostasurile și indivizii Omului; Ipostasul, care este precum nodurile care leagă întregul Adam, cuprinde tot-omul în sine, iar pe vrăjmași îi iubește ca pe proprii săi prunci.
27750724_2057571144258461_5261620891836796427_n
Dacă cineva îți fură cucuruzul de pe câmp, nu te mânia. Înseamnă că efectiv nu are ce să mănânce. Lasă-l să ia cât poftește, dar nu-l lăsa să ducă singur în spate sacul cel greu, ci ajută-l măcar până la marginea tarlalei, la asinul său. Urează-i drum bun și iartă-l că nu a putut să ducă mai mult familiei și rudelor sale. Pe cât se poate, află cine este, în taină, și trimite-i bani și ajutor lunar, ca să nu mai fie nevoit nici să mai fure, nici să mai treacă printr-o asemenea rușine. Acela te va iubi până dincolo de mormânt, însă nu pentru dragostea lui ajută-l, ci fără să aștepți nimic în schimb.
27751484_2057559544259621_1059430486066799434_n
Dacă cineva îți fură cartofii de pe câmp, tu alătură-i-te și ajută-l cu dragoste să-și umple lada cu vârf, ba chiar urcă-i-o pe măgar sau în portbagaj, adu-i și slănina și cârnații din pod și dăruiește-i, fără să-ți pară rău, tot ce ai, dar mai ales roagă-L pe Domnul să-i zidească și o casă frumoasă în ceruri, plină cu har. Noi nimic nu am adus cu noi în lumea asta, nimic nu vom duce cu noi.
27973224_2057804967568412_676781526097777371_n
Marea Știință a pogorârii sufletului mereu caută a se apropia de Hristos care se află la vârful piramidei răsturnate a ființării, nu la vârful ei, precum tinde dinamica răului. Dinamica binelui este pogorâtoare: coboară întotdeauna sub. Orice înălțare a minții aduce după sine retragerea harului. Always go down, use the „tobogan.”
Nu arăta nimănui faptele tale cele bune, căci mândria are două forme: înălțarea deasupra aproapelui și lauda cu faptele cele bune, prin care se pierd roadele nevoinței. Ferește-te de amândouă: coboară sub toți și nu te lăuda nimănui, și vei dobândi și smerenia, dar și pacea inimii.

Aceasta este Marea Știință a Vieții Duhovnicești: dacă cineva te numește păcătos, tu nu te supăra, ci numește-te singur „cel mai păcătos dintre toți”. Procedează la fel și când cineva te numește sfânt, sau chiar „cel mai sfânt dintre toți” și spune-i: „eu sunt cel mai mare păcătos dintre toți”.

Dacă te numește „cel mai păcătos dintre toți”, atunci bucură-te foarte, dar chiar și așa, tinde totuși nu către comparație, din care rezultă că și alții ar fi păcătoși, ci către unicitate, și spune: „Nu! Eu sunt singurul păcătos de pe pământ.” Astfel vei dobândi smerenia și pacea.

Teaching-your-children-about-money
Dacă cineva îți cere un bănuț, tu dăruiește-i toate economiile tale. Bucură-te când pușculița aproapelui tău este mereu plină.
27973700_2057494767599432_5967642160040275288_n
Rămâi mereu ultimul dintre toți. Nu te grăbi să o iei înaintea nimănui. Chiar și când le-ai făcut pe toate bine, spune: „Eu nimic n-am făcut cum se cuvine.”
27972530_2057804927568416_2516413541143268216_n
Arată întotdeauna că ești cel mai prost. Cere ajutorul chiar și atunci când știi cum se face. Astfel, te cobori sub celălalt, iar nu te înalți deasupra lui. Prostește-te de bunăvoie înaintea tuturor.
27657414_2056923780989864_2166132906299386280_n
Dacă vrăjmașul tău are toate jucăriile, iar tu ar rămas doar cu o singură jucărie, dăruiește-i-o și pe aceea și bucură-te pentru el.
27858793_2059983854017190_5501205870806756028_n
Pentru vrăjmași, nu te ruga cu teamă, mânie, sau cu ură, ci cu poftă. Cu pofta cu care mânânci mâncarea ta preferată când ești mort de foame. Cu pofta cu care bei o găleată plină cu apă după ce ai muncit o zi la câmp vara pe arșiță. Cu pofta cu care bei vinul cel mai bun sau cel mai scump după o îndelungă perioadă de abstinență. Cu pofta cu care soldatul se întoarce acasă la soția sa după un război îndelungat și cumplit. Rugăciunea pentru vrăjmași cu poftă îi biruie negreșit.
35159249_2199084116773829_2318291555309322240_n

Iubirea de vrăjmași pe înțelesul copiilor

„Aplaudați pe cei care vă huiduie!”

Dacă ești pe scenă, într-o situație publică, în care mulțimea tuturor copiilor din grădiniță, în loc să se bucure de tine și să te aplaude, încep să te huiduie, să te ocărască și să arunce după tine cu jucăriile lor, păstrează-ți seninătatea, pacea și bucuria inimii. Nu te speria, nu fugi, nu-ți pierde cumpătul, nu-i urî, nu le răspunde înapoi cu vrajbă, nu te gândi cu răutate la nimic, nu căuta să te răzbuni (fie că ești sau nu vinovat de ceva), ci zâmbește cu dragoste, cu pace și cu înțelepciune zicându-le: „Eu (totuși) vă iubesc pe toți, iertați-mă, poate v-am greșit cu ceva. Ci, de-acum, pururea huiduiți-mă. Domnul să vă binecuvinteze!” Și toată ura lor se va stinge și se va preface în rușine sinceră și mai apoi în dragoste curată. Adu-ți aminte de Sfântul Siluan care i-a spus celui care l-a ocărât: „Tu, de-acum, pururea să-mi spui câine”. Și atât de tare s-a rușinat bietul om, încât și-a cerut iertare și l-a iubit până la sfârșitul vieții. Iubirea de vrăjmași este singurul criteriu sigur al Adevărului. Aplaudați pe cei care vă huiduie, binecuvântați pe cei care va blestemă, faceți bine celor care vă urăsc pe voi, iubiți pe vrăjmașii voștri!

Reclame

Limbajul teologic curat. Păcatul cu buzele. Cearta și insulta aproapelui. Tămăduirea dogmatică prin rugăciunea pentru vrăjmași.

24796365_1981336058548637_1858670856123696234_n

Limbajul tău față de aproapele este expresia maximală a relației tale cu Hristos care sălășluiește în el. Cuvântul nu are voie să cadă în invective, insulte, necurății verbale, sub absolut nici o formă. Nimic nu justifică insultarea fratelui. Nici fapta lui cea rea, nici, cu atât mai mult, fapta lui cea bună. Limbajul teologului trebuie să fie teologic prin excelență. Nobil și curat. Plin de Duh Sfânt. Duhul Sfânt nu insultă, nu rănește, nu aduce injurii, nu greșește, nu batjocorește. Teologul care-și insultă aproapele a lepădat însăși teologia Cuvântului, dar și și cuvântul teologic. Dacă teolog este cel care se roagă, care creștin nu este teolog? Cădere are loc în gând, iar apoi se exprimă în cuvânt. Un cuvânt urât rostit de un teolog la adresa fratelui său, precum: „ereticule!”, „nebunule!”, „netrebnicule!” „prostalăule!”, „tăntălăule!” sau oricare altă formă de exprimare a urii și a mâniei este semnul prezenței unui duh rău, este semnul înșelării. Un duh mândru a pus stăpânire pe persoana care vorbește urât, care-i insuflă plăcerea de a jigni, de a insulta, de a răni. Teologia injuriilor este teologia demonilor căreia îi cad pradă cei care se simt îndreptățiți a folosi cuvântul într-un mod neteologic, ca insultă. Căderea din teologie prin cuvântul rău folosit are urmări grave asupra acelei persoane. Un întuneric al retragerii harului îl cuprinde. Nu se poate îndrepta. Nu-și înțelege căderea. Mai ales dacă: „toți procedează la fel”. Sau: „Așa m-au învățat dascălii mei!” De aceea, singura cale de a-i ajuta pe neteologii limbajului injurios este rugăciunea pentru ei. Atunci, în abundența harului pe care Dumnezeu îl trimite pentru rugăciunea celui rănit, ei își pot vedea vertijul căderii, întunericul, și pot schimba tendința de libertate personală către direcția opusă, a ieșirii din argou. Cicatricile Cuvântului, astăzi, pe buzele celor care și-au tămăduit cuvântul și limbajul, care au reușit de-a lungul anilor să-și desăvârșească limbajul teologic prin rugăciune, eliminând TOTAL absolut orice vorbire de rău a aproapelui, orice cuvânt urât sau nepotrivit, orice insultă, orice invecticv, chiar cu prețul urii de sine, așadar, aceste subțiri cicatrici ale Cuvântului sunt semne prețioase, aproape invizibile ale buzelor noastre, care preîntâmpină căderile viitoare, până în veșnicie. Nu este greu să nu cădem prin rostirea unui cuvânt rău. Este imposibil. Însă tocmai de aceea, imposibilul omului, pentru Dumnezeu este un fleac. Cere și ți se va da! Maica Domnului n-a greșit niciodată în cuvânt! Tămăduirea este dogmatică întrucât ea caută revenirea harului care s-a retras. Adevărata conștiință dogmatică înseamnă să știi de ce se retrage și pentru ce revine harul. Harul pleacă pentru un singur cuvânt urât, pentru o vorbă de prihană, pentru orice mustrare lipsită de blândețe.

Ți s-au rănit buzele, căci l-ai înjurat pe aproapele. L-ai blestemat. L-ai insultat. L-ai batjocorit. Cuvântul rău care ți-a ieșit pe buze ți-a sfâșiat înseși buzele tale cele sfinte și curate. Ele ți s-au înegrit, ți s-au rănit, au început să sângereze. Domnului îi este milă de cei care greșesc. Unge-ți buzele cu untdelemnul iertării. Tămăduiește-le cu vorbirea de bine și a prietenilor tăi, și a vrăjmașilor. Vorbește-L de bine pe Hristos care sălășluiește tainic întru ei. Acoperă-le și curăță-le cu batista curată a a iubirii aproapelui tău. Lasă-le să se cicatrizeze cu răbdarea tăcerii și a vorbirii puține. Iar dacă vrei să ți se vindece de tot, rostește cuvinte de ocară și de osândire de sine însuți. Buzele care se osândesc pe sine sunt cele mai frumoase buze din lume. Se spune că un frate a văzut buzele unui alt frate care îl osândea pe altul și erau negre ca tăciunele. Mai apoi a văzut buzele unui frate care se osândea doar pe sine însuși, și ele erau curate și strălucitoare precum soarele. Buzele se curăță prin osândirea de sine la iad cu putere. Ea îți va tămădui inima și gura, căci va fi izvorul SMERENIEI tale. Iar pe fratele tău, să nu-l judeci și să nu-l rănești NICIODATĂ.

Cum putem „trage la țintă” fără greș?

Cum putem „trage la țintă” fără greș?

Dar pentru a ajunge acolo, este necesar să începem cu ABC-ul: orice gest, cât de mic, este o împreună tragere la țintă cu Hristos. A păși pe un drum, a alege un obiect, a primi sau nu un gând, a rosti un cuvânt, a privi, a gusta, a mirosi, a judeca, toate sunt începuturi-exerciții prin care ne putem obișnui treptate să împreună-tragem-la-țintă cu Însuși Cuvântul. La început, poate vom avea rezultate mici. Poate, din cauza slăbiciunii, îndârjirii, cerbiciei, nedesăvârșirii firii noastre, vom mai rata ținta. Dar treptat, pas cu pas, ratările se vor rări, iar țintele vor fi din ce în ce mai mari și mai frumoase. Trage la țintă cu Domnul în toate alegerile tale, și nu vei greși. Încordează-ți arcul! Dacă Domnul nu pune mâna sa cea Sfântă pe coardă împreună cu Tine, roagă-te să vezi dacă întradevăr acea țintă este pe placul Domnului. Dacă nu este, negreșit o vei rata, dar și dacă o vei nimeri, nimic bun nu va ieși din asta. Nu rata ținta cea bună: trage împreună cu Domnul. Nu trage la o țintă neplăcută Domnului: chiar dacă o vei nimeri, va fi o victorie a egoismului, a individualismului. Persoana, întotdeauna trage la ținta cea bună, împreună cu Hristos.

Pentru unii, iubirea este foc mistuitor, suferință și chin. Pentru alții este har mângâietor, aducător de pace, odihnă și bucurie. Părinții spun că focul iadului izvorăște din tronul lui Dumnezeu. Sfântul Siluan spune: „Când îmi țin mintea în iad, sufletul meu se odihnește.”

Care să fie esența acestei stări? Cum poate, aceeași realitate genera stări sufletești contrapuse: pentru unii chin, pentru alții pace și bucurie? Este vorba despre polarizarea sufletului, în funcție de principiul libertății. Creștinismul, nefiind o religie dualistă, nu îngăduie un principiu al răului, egal principiului binelui. Răul în sine nu este o putere de sine stătătoare, ci o deturnare, o deviere, o scâlciere a Binelui. A alege liber, pentru un ortodox, nu înseamnă a alege între bine și rău, ci mai concret, mai metafizic, mai adânc, a alege între bine și nimic, între bine și altceva decât binele, a polariza binele însuși. Atunci, în acea clipă infinitezimală a alegerii în afara Binelui este generată spontan realitatea deviată, scâlciată a răului. De aici, înțelegem cum mulți oameni s-au păcălit crezând într-un principiu al răului, o „forță de sine stătătoare” a răului. Răul în sine, nu există. El doar parazitează binele. Sau, mai concret spus, tot răul a fost la începutul începuturilor un bine, o stare bună, din care creatura a căzut.

Și atunci, vine marea întrebare metafizică: Cum este posibilă căderea?

Ce este căderea? Etimologia grecilor ne ajută: „a-marthia”, păcatul, este „o ratare a țintei”. Tehnic, nu este o chestiune morală, ci ontologică: o deviere primitivă a cursului firesc, a direcției firești.

Acum, când am înțeles și filosofic, și etimologic rădăcina devierii ontologice care naște „un bine scâlciat”, „o energie deviată” pe care oamenii îl numim „rău” putem în sfârșit pune întrebarea: Cum putem ținti cum se cuvine? Cum putem reveni la un curs firesc al lucrurilor, pe făgașul lor normal? Cum ne putem în-drepta?

Am formula o întrebare și mai adâncă: „cum putem trage a doua oară cu o săgeată care întâia oară a ratat ținta?”

Pentru om, este imposibil. Omul, odată mort, rămâne bun mort. Dar iată că Hristos, Dumnezeu-și-Om, face posibilă această imposibilitate ontologică, trage cu arcul, lovește ținta exact în mijlocul ei, fără greș, fără umbră de ezitare. Apoi ne oferă ceva extraordinar: o împreună tragere la țintă. El își încordează arcul împreună cu noi. Privește ținta cu ochiul său desăvârșit, care străbate zările cele albastre până dincolo de capătul lor. Adulmecă cerul, El, Ziditorul tuturor stihiilor, știe mersul vântului, al ploilor, al vremii și ale vremurilor întregi. El nu se grăbește să tragă, ci răbdător își împreunează mâinile sale desăvârșite cu mâinile noastre (prea copilărești, prea tinere, sau prea bolnave, sau strâmbe, sau tremurânde, sau nepricepute) Aceasta este esența neratării țintei: a împreună trage cu Hristos, cu Harul Duhului Sfânt. Nimic mai frumos în această măiestrie extraordinară, în această „țintire” a scopului celui mai presus de fire. La final omul, va descoperi că însăși împreună-tragerea la țintă cu Ziditorul ceresc este mai frumoasă decât orice olimpiadă, decât orice cunună, decât orice țintire.

Adame, îți spun o taină: nimic nu ar fi fost mai frumos pe lume decât să împreună-culegi cu Însuși Domnul, la vremea coacerii tale, rodul pomului Cunoștinței, împreună cu El să-l miroși, împreună cu El să-l guști, împreună cu El să-l digeri și împreună cu El să crești întru desăvârșirea Harului.

Dar acum, ținta este mult mai mare. Hristos, înălțat la cer, ne trage la El, spre cea mai înaltă țintă: Îndumnezeirea în sânul Preasfintei Treimi.

Dar, pentru a ajunge acolo, este necesar să începem cu ABC-ul: orice gest, cât de mic, este o împreună tragere la țintă cu Hristos. A păși pe un drum, a alege un obiect, a primi sau nu un gând, a rosti un cuvânt, a privi, a gusta, a mirosi, a judeca, toate sunt începuturi-exerciții prin care ne putem obișnui treptate să împreună-tragem-la-țintă cu Însuși Cuvântul. La început, poate vom avea rezultate mici. Poate, din cauza slăbiciunii, îndârjirii, cerbiciei, nedesăvârșirii firii noastre, vom mai rata uneori ținta. Dar treptat, pas cu pas, ratările se vor rări, iar țintele vor fi din ce în ce mai mari și mai frumoase. Trage la țintă cu Domnul în toate alegerile tale, și nu vei greși niciodată. Încordează-ți arcul! Dacă Domnul nu pune mâna sa cea Sfântă pe coardă împreună cu Tine, roagă-te să vezi dacă într-adevăr acea țintă este pe placul Domnului. Dacă nu este, negreșit o vei rata, dar și dacă o vei nimeri, nimic bun nu va ieși din asta. Așadar:
a) nu rata ținta cea bună: trage împreună cu Domnul.
b) nu trage la o țintă neplăcută Domnului: chiar dacă o vei nimeri, va fi o victorie a egoismului, a individualismului. Persoana, întotdeauna trage și la ținta cea bună, dar și împreună cu Hristos.

Hristos nu ratează niciodată! Absolut niciodată! Nu doar faptul că este Dumnezeu desăvârșit ne impresionează într-atât, ci mai ales faptul că este și om desăvârșit.