Cum putem „trage la țintă” fără greș?

Cum putem „trage la țintă” fără greș?

Dar pentru a ajunge acolo, este necesar să începem cu ABC-ul: orice gest, cât de mic, este o împreună tragere la țintă cu Hristos. A păși pe un drum, a alege un obiect, a primi sau nu un gând, a rosti un cuvânt, a privi, a gusta, a mirosi, a judeca, toate sunt începuturi-exerciții prin care ne putem obișnui treptate să împreună-tragem-la-țintă cu Însuși Cuvântul. La început, poate vom avea rezultate mici. Poate, din cauza slăbiciunii, îndârjirii, cerbiciei, nedesăvârșirii firii noastre, vom mai rata ținta. Dar treptat, pas cu pas, ratările se vor rări, iar țintele vor fi din ce în ce mai mari și mai frumoase. Trage la țintă cu Domnul în toate alegerile tale, și nu vei greși. Încordează-ți arcul! Dacă Domnul nu pune mâna sa cea Sfântă pe coardă împreună cu Tine, roagă-te să vezi dacă întradevăr acea țintă este pe placul Domnului. Dacă nu este, negreșit o vei rata, dar și dacă o vei nimeri, nimic bun nu va ieși din asta. Nu rata ținta cea bună: trage împreună cu Domnul. Nu trage la o țintă neplăcută Domnului: chiar dacă o vei nimeri, va fi o victorie a egoismului, a individualismului. Persoana, întotdeauna trage la ținta cea bună, împreună cu Hristos.

Pentru unii, iubirea este foc mistuitor, suferință și chin. Pentru alții este har mângâietor, aducător de pace, odihnă și bucurie. Părinții spun că focul iadului izvorăște din tronul lui Dumnezeu. Sfântul Siluan spune: „Când îmi țin mintea în iad, sufletul meu se odihnește.”

Care să fie esența acestei stări? Cum poate, aceeași realitate genera stări sufletești contrapuse: pentru unii chin, pentru alții pace și bucurie? Este vorba despre polarizarea sufletului, în funcție de principiul libertății. Creștinismul, nefiind o religie dualistă, nu îngăduie un principiu al răului, egal principiului binelui. Răul în sine nu este o putere de sine stătătoare, ci o deturnare, o deviere, o scâlciere a Binelui. A alege liber, pentru un ortodox, nu înseamnă a alege între bine și rău, ci mai concret, mai metafizic, mai adânc, a alege între bine și nimic, între bine și altceva decât binele, a polariza binele însuși. Atunci, în acea clipă infinitezimală a alegerii în afara Binelui este generată spontan realitatea deviată, scâlciată a răului. De aici, înțelegem cum mulți oameni s-au păcălit crezând într-un principiu al răului, o „forță de sine stătătoare” a răului. Răul în sine, nu există. El doar parazitează binele. Sau, mai concret spus, tot răul a fost la începutul începuturilor un bine, o stare bună, din care creatura a căzut.

Și atunci, vine marea întrebare metafizică: Cum este posibilă căderea?

Ce este căderea? Etimologia grecilor ne ajută: „a-marthia”, păcatul, este „o ratare a țintei”. Tehnic, nu este o chestiune morală, ci ontologică: o deviere primitivă a cursului firesc, a direcției firești.

Acum, când am înțeles și filosofic, și etimologic rădăcina devierii ontologice care naște „un bine scâlciat”, „o energie deviată” pe care oamenii îl numim „rău” putem în sfârșit pune întrebarea: Cum putem ținti cum se cuvine? Cum putem reveni la un curs firesc al lucrurilor, pe făgașul lor normal? Cum ne putem în-drepta?

Am formula o întrebare și mai adâncă: „cum putem trage a doua oară cu o săgeată care întâia oară a ratat ținta?”

Pentru om, este imposibil. Omul, odată mort, rămâne bun mort. Dar iată că Hristos, Dumnezeu-și-Om, face posibilă această imposibilitate ontologică, trage cu arcul, lovește ținta exact în mijlocul ei, fără greș, fără umbră de ezitare. Apoi ne oferă ceva extraordinar: o împreună tragere la țintă. El își încordează arcul împreună cu noi. Privește ținta cu ochiul său desăvârșit, care străbate zările cele albastre până dincolo de capătul lor. Adulmecă cerul, El, Ziditorul tuturor stihiilor, știe mersul vântului, al ploilor, al vremii și ale vremurilor întregi. El nu se grăbește să tragă, ci răbdător își împreunează mâinile sale desăvârșite cu mâinile noastre (prea copilărești, prea tinere, sau prea bolnave, sau strâmbe, sau tremurânde, sau nepricepute) Aceasta este esența neratării țintei: a împreună trage cu Hristos, cu Harul Duhului Sfânt. Nimic mai frumos în această măiestrie extraordinară, în această „țintire” a scopului celui mai presus de fire. La final omul, va descoperi că însăși împreună-tragerea la țintă cu Ziditorul ceresc este mai frumoasă decât orice olimpiadă, decât orice cunună, decât orice țintire.

Adame, îți spun o taină: nimic nu ar fi fost mai frumos pe lume decât să împreună-culegi cu Însuși Domnul, la vremea coacerii tale, rodul pomului Cunoștinței, împreună cu El să-l miroși, împreună cu El să-l guști, împreună cu El să-l digeri și împreună cu El să crești întru desăvârșirea Harului.

Dar acum, ținta este mult mai mare. Hristos, înălțat la cer, ne trage la El, spre cea mai înaltă țintă: Îndumnezeirea în sânul Preasfintei Treimi.

Dar, pentru a ajunge acolo, este necesar să începem cu ABC-ul: orice gest, cât de mic, este o împreună tragere la țintă cu Hristos. A păși pe un drum, a alege un obiect, a primi sau nu un gând, a rosti un cuvânt, a privi, a gusta, a mirosi, a judeca, toate sunt începuturi-exerciții prin care ne putem obișnui treptate să împreună-tragem-la-țintă cu Însuși Cuvântul. La început, poate vom avea rezultate mici. Poate, din cauza slăbiciunii, îndârjirii, cerbiciei, nedesăvârșirii firii noastre, vom mai rata uneori ținta. Dar treptat, pas cu pas, ratările se vor rări, iar țintele vor fi din ce în ce mai mari și mai frumoase. Trage la țintă cu Domnul în toate alegerile tale, și nu vei greși niciodată. Încordează-ți arcul! Dacă Domnul nu pune mâna sa cea Sfântă pe coardă împreună cu Tine, roagă-te să vezi dacă într-adevăr acea țintă este pe placul Domnului. Dacă nu este, negreșit o vei rata, dar și dacă o vei nimeri, nimic bun nu va ieși din asta. Așadar:
a) nu rata ținta cea bună: trage împreună cu Domnul.
b) nu trage la o țintă neplăcută Domnului: chiar dacă o vei nimeri, va fi o victorie a egoismului, a individualismului. Persoana, întotdeauna trage și la ținta cea bună, dar și împreună cu Hristos.

Hristos nu ratează niciodată! Absolut niciodată! Nu doar faptul că este Dumnezeu desăvârșit ne impresionează într-atât, ci mai ales faptul că este și om desăvârșit.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s