Legile comparației (comparării) cu ceilalți

 

1. Încercați să nu vă comparați niciodată cu ceilalți. Dacă cineva vă laudă înălțându-vă în mod direct pentru vreo reușită, calitate, faptă bună, spuneți: „toată slava și cinstea și închinăciunea se cuvin lui Dumnezeu, iar mie doar rușinea chipului”. Comparați-vă cu Dumnezeu pentru a afla cât de desăvârșiți sunteți: El are toate atributele actualizate la maximum, dintru început. Noi, ființe neputincioase, aflate în devenire, de la potențial la actual.

2. Dacă totuși vă comparați, întotdeauna mergeți sub ceilalți, coborâți sub ei: „eu sunt mai rău, mai prost, mai mic, mai nevrednic, mai păcătos” decât ceilalți, tinzând către limita de referință maximă: eu sunt CEL MAI (rău, prost, nevrednic etc.), „eu sunt ultimul dintre toți.” Atenție la starea lăuntrică: nici măcar în sinea dvs., în gând, să nu vă înălțați asupra celorlalți. La început vă va fi greu. După câteva luni de exercițiu veți vedea deja roadele, și după câțiva ani, veți dobândi primele daruri ale smereniei comparative, relative, care se pune sub toți și se osândește doar pe sine. Cine nu se înalță asupra aproapelui său, păstrează mai mult timp harul Duhului Sfânt. Harul se retrage și la cel mai mic semn de înălțare deasupra aproapelui.

3. Dacă sunteți comparați de către ceilalți cu alte persoane, nu acceptați să fiți puși deasupra altora în nici o discuție, ci primiți doar dacă sunteți comparați în sens negativ. Dacă sunteți evidențiat superior, negați îndată, fără nici o teamă, accentuând neabătut și fără a vă lăsa intimidați superioritatea tuturor celorlalți față de dvs. Nici măcar prin tăcere, sau printr-o insesizabilă încuviințare din cap sau o foarte subtilă mișcare a inimii să nu acceptați să fiți lăudați comparativ cu alte persoane. Când vă smeriți, harul Duhului Sfânt vă umple de bucurie și de pace, negreșit.

4. Dacă două sau mai multe persoane sunt comparate în fața dvs. în chip negativ, preluați cârma discuției afirmând cu tărie: „Eu sunt mai prost decât amândoi”, sau: „Eu sunt mai rău decât toți aceștia.”

5. Dacă întâlniți pe cineva încercând să compare două persoane foarte importante, încercând să-l determine pe „CEL MAI BUN”, nu primiți, ci spuneți: „Aceștia doi, în desăvârșirea lor sunt incomparabili”

6. Pășind prin comparație în jos, coborând spre vârful piramidei răsturnate a existenței, crește și suferința, dar și dragostea. Dacă la început vă comparați în formule „negative”: eu sunt mai rău, mai prost, mai mic, mai nevrednic, mai păcătos decât toți, mai apoi comparați-vă și în formule „pozitive” pe aceste două criterii, spunând astfel: „ceilalți au mai multă dragoste decât mine, ceilalți suferă și mai mult decât mine”, toți sunt mai buni decât mine, mai sfinți decât mine, mai vrednici decât mine”

7. Nu uitați că smerenia aceasta relativă, comparativă, nu este smerenia cea adevărată, smerenia lui Hristos, care sălășluiește în cei mai mici, ci este doar smerenia ascetică necesară nevoinței de început. Adevărata smerenie necomparativă este altfel, de negrăit, este atribut dumnezeiesc prin excelență.

8. Nu uitați: smerenia este cel mai greu de dobândit, deoarece ca să fii smerit, va trebuie să ne asemănăm cu o picătură de apă fierbinte într-un ocean înghețat complet. De ce? Pentru că lumea întreagă este mândră, stăpânită de slavă deșartă, de pofta ochilor și de trufia vieții. Toți alergăm de obicei …. în sus. Cine pășește pe calea dobândirii smereniei, să știe că un an nu este de-ajuns, doi ani, deloc nu sunt suficienți; cinci, zece, douăzeci de ani, abia dacă reușim să punem începutul cel bun. Cincizeci de ani, tot n-am dobândit nimica, abia dacă începem să înțelegem ceva. Așadar, nu deznădăjduiți: deși noi repede uităm ceea ce învățăm sau deja știm despre smerenie, și din nou cădem în vreo nouă, necunoscută, neașteptată formă de mândrie, punem cu nădejde început bun în fiecare zi. Uneori în fiecare oră, sau chiar în fiecare clipă.

9. Acesta este firea smereniei – ostenitoare, deoarece merge împotriva puhoiului general al lumii care mereu caută exact opusul său, mândria cu cele două forme ale sale: înălțarea asupra celorlalți și slava deșartă care vine din arătarea calităților noastre celorlalți și lauda cu faptele și reușitele noastre.

10. Dacă nicicum nu puteți să vă coborâți sub aproapele vostru prin osândirea de sine „eu sunt mai rău…” nu vă îngrijorați: Majoritatea oamenilor din cultura occidentală nu pot acest lucru, este împotriva firii lor, și atunci Părinții recomandă a doua cale: calea recunoștinței. Mulțumiți lui Dumnezeu necontenit pentru toate: pentru ceea ce sunteți, pentru darurile dvs., pentru calitățile dvs., pentru bunurile dvs., pentru tot ce aveți și sunteți. Rezultatul va fi tot același: dobândirea smereniei.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s