„Înfricoșătorul lanț al judecării aproapelui”

14192692_1431611036854478_8184223721464686011_n

Povestea Ava:

– Am văzut pe unii căzând și am plâns cu lacrimi de durere pentru căderea lor.
Apoi, am văzut pe alții judecându-i pe cei căzuți și căzând și ei în aceleași, și m-am întristat pentru această taină a fărădelegii care lucrează între noi.
Dar am văzut și pe unii judecând pe cei ce-i judecau pe cei căzuți, și abia atunci am început să-mi plâng chiar și eu nelegiuita-mi cădere în gândul judecății, și mi-am zis: cu adevărat, subțire și greu este de biruit gândul judecării aproapelui meu. Și atunci mi-a dat Domnul a vedea înfricoșătoarea taină a fărădelegii care se lucrează între noi prin judecarea aproapelui: mii și miliarde de canale media care arată patimile și păcatele fraților noștri, apoi mii și milioane de oameni care-i judecă și îi osândesc, săvârșind prin aceasta un păcat prin care vrăjmașul îi trage întru aceleași, sau în păcatul cel înfricoșător al înălțării deasupra tuturor: mândria – pe ei, sau dacă sunt mai puternici, pe cei apropiați ai lor – apoi mii și sute de mii care-i judecă pe cei care-i judecă pe cei păcătoși, apoi mii dintre cei care-i judecă pe cei care judecă pe cei care judecă pe cei păcătoși, și tot așa, înfricoșătorul lanț se prelungește din neam în neam, din generație în generație, până se frânge când ajunge la un sfânt al lui Dumnezeu, la Maica Domnului sau la Mântuitorul Hristos, care a venit nu să judece și să osândească, ci să mântuiască. Singur Hristos poate să nu judece pe păcătos și să-l iubească așa cum este, și totuși El este Singurul Drept Judecător al tuturor.
– Atunci cum putem birui gândul judecării aproapelui?
– Domnul să ne dea harul de a birui. Singuri nu putem. Pe aici ne vin toate căderile noastre. Foarte multe ispite se abat asupra noastră imediat ce am judecat pe fratele nostru. Și nu cred că este cădere fără ca înainte cu o clipă, o oră, o zi sau o lună să nu fi judecat pe aproapele, fie și cu o imperceptibilă subțire mișcare a inimii sau a cugetului. În familiile noastre, timpul poate crește și mai mult: când ne judecăm și osândim părinții, copii fiind, vom cădea întru aceleași peste zeci de ani, dacă nu ne căim; unele căderi pot fi mici, dar altele pot fi cu adevărat mari.
– Atunci este cu neputință de biruit această ispită.
– Cele ce sunt cu neputință la om, sunt cu putință la Dumnezeu. De îndată ce vezi gândul judecării apropiindu-se de tine, alungă-l repede, cu o simplă mișcare a minții. Dacă revine, cugetă repede doar cele rele ale tale: pururea să-ți vezi doar căderile tale și păcatele, patimile și fărădelegile pe care le-ai săvârșit, și osândește-te doar pe tine zicând: „eu sunt cel mai rău dintre toți, cel mai nevrednic, cel mai ticălos, cel mai păcătos, singur sunt vrednic de osânda iadului; astăzi cade fratele meu, mâine voi cădea eu”. Când omul se osândește și se judecă doar pe sine însuși, el nu mai vede căderea aproapelui. Astfel se biruiește această ispită. Însă nu în întregime: de înălțările cele mai subțiri asupra celorlalți pe care nici măcar noi înșine nu le vedem, de micile gânduri de osânditoare respingere ale celorlalți care au patimi sau căderi, de privirile pline de tainică superioritate, de duhul mândriei care vine din desconsiderarea celor mai mici decât noi, care sunt puzderie ca stelele cerului și ca nisipul mării numai Duhul lui Dumnezeu ne poate izbăvi, dându-ne pururea inima înfrântă și zdrobită și smerenia cea mare a lui Hristos. Dacă-l privești pe fratele tău care se luptă cu o patimă sau cade, cercetează-ți inima: dacă simți oarecare bucurie sau dispreț pentru căderile lui, este de la vrăjmașul. Dacă simți milă și durere și împreună-suferință cu el, este de la Duhul. Dumnezeu îngăduie căderile doar câtă vreme suntem mândri, dacă ne smerim, ele nu-și mai au rostul pedagogic, iar creșterea noastră duhovnicească va curge firesc, fără căderi  mari îngăduite din pronia lui Dumnezeu.
Plânge căderea fratelui, plânge pe cel care-l judecă, dar plânge și pe cel care se face judecătorul amândurora, în care lucrează o și mai subțire fărădelege: a se crede pe sine mai presus și de unul, și de altul.
Atât de înfricoșător este gândul judecării aproapelui încât numai ridicând privirea asupra lui, sau asupra lucrului său, deja să te căiești în inima ta văzând gândul judecății apropiindu-se.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s