„Corectitudinea politică și corectitudinea dogmatică. Crucea este semnul absolut al corectitudinii. Unde a greșit Lidl când a scos crucea ortodoxă de pe ambalaje!”

273230.b

Corectitudinea este cel mai uzual definită în dicționar ca „lipsă de greșeli.” Etimologic, în grecește, observăm că în sintagma „Πολιτική ορθότητα”, cuvântul „corectitudine” (ορθότητα) este identic cu cel care apare în ortodoxie, „ORTOS”+ sufixul -τητα. „Ortos” este tradus la noi cu „drept”, iar dacă i se adaugă sufixul „-tita” (-itudine), puțin forțat, dacă-mi îngăduiți, am obține „ortotitudine”, „dreptitudine”, adică, mai pe înțelesul tuturor, „corectitudine”, adică lipsă de greșeală, lipsă de „amarthia”, lipsă de „ratare a țintei”. Ori, o corectitudine din care Duhul Sfânt lipsește, care susține greșeli dogmatice este un abuz, o contradicție, o abatere de la adevăr, o greșeală în sine, este o kakotita (κακότητα). Corectitudinea nu poate fi decât ortodoxă: „Ορθόδοξη ορθότητα” (Corectitudinea ortodoxă). Dacă nu este ortodoxă, nu este corectitudine, este kakodoxă, este „kakotita”. Adică orice corectitudine care nu implică dogma Bisericii, este o incorectitudine. (kakotita, iar nu orthotita; incorectitudine, strâmbătate, scâlciere, iar nu dreptate, adevăr, corectitudine.)

Am fost uimit peste măsură să văd îndepărtarea crucii de pe bisericile din Santorini în numele „corectitudinii”. Inima mi s-a rănit în adâncul ei, căci actul în sine este o repetare a coborârii crucii de pe Agia Sofia din Constantinopol, marea rană a noastră, a ortodocșilor. Îndepărtarea crucii de pe o biserică ortodoxă este un act de vandalism, de „incorectitudine politică” abuzivă foarte, foarte gravă. De fapt, gravitatea acestui fapt este incomensurabilă. Ne rugăm pentru vrăjmașii noștri.

Corectitudinea este în sine ortodoxă. Ortodoxia este firea omului. Dacă zicem „corectitudine ortodoxă” vedem în limba greacă repetarea termenului ortos. A fi ortodox, înseamnă implicit a fi și corect, nu doar dogmatic, ci și din absolut toate punctele de vedere. Orthodoxia implică orthotita (corectitudinea). Orthodoxia = orthos+doxa. Corectitudinea + slava. Dreapta slăvire. Termenul orthos este deja presupus în ortodoxie. De mai mult de 2000 de ani, Ortodoxia și numai ortodoxia ține cârma corectitudinii lumii, a dreptății în a fi. Cele Șapte Sinoade Ecumenice tocmai de corectitudinea dogmatică s-au ocupat.

Referitor la Sfânta Cruce, însăși Crucea este simbolul absolut al corectitudinii. Ea îndreaptă toate lucrurile. Binecuvântarea tuturor oamenilor și a lucrurilor cu semnul sfintei cruci, le face ortodoxe.

Conceptul de „corectitudine politică” este fundamental greșit în sine, întrucât este un concept impersonal adogmatic. El ridică generalul deasupra ipostasului, căzând în impersonalism. El ia o preocupare a omului, aflat într-un stadiu de nedesăvârșire, sau chiar de rătăcire, de cădere din har, de îndepărtare de Dumnezeu, drept măsură perfectă (etalon desăvârșit). De aici rezultă întreaga rătăcire, atât de grosolană, prin care într-o societate ortodoxă sfântă și curată, pătrund cele mai josnice și mai respingătoare murdării. Bătrânii noștri simpli și curați sunt pur și simplu șocați să afle ce pătrunde la noi prin această rătăcire cumplită, semn că străbunii noștri nici măcar nu și-au putut închipui astfel de lucruri. Asumarea criteriului politic drept criteriu absolut, este în sine o greșeală. Politicul este doar un criteriu relativ. Absolutul este Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, El este Singurul lipsit de greșeală, fără de pată, fără de eroare, fără de păcat.

Corectitudinea nu poate fi în sine politică, ci numai și numai dogmatică. Adevărul este Persoană, nu o Idee, Corectitudinea este Mântuitorul Iisus Hristos întrupat. („Oρθότητα ειναι Χριστος” – „Hristos este Corectitudinea”) Doar Hristos nu dezavantajează în sens absolut niciodată, pe nimeni, întrucât El este și Obiectivitatea Absolută, și Subiectivitatea Absolută. El este Singurul Corect (în adâncul milostivirii, iar nu al dreptății, însă totuși doar El Singur împlinește și toată dreptatea). Corectitudinea nu poate fi decât teologică, adică dogmatică. Nu ai cum menține „corectitudinea” dacă-L elimini pe Hristos, sau dacă-l relativizezi pe Hristos. Hristos este corectitudinea noastră. Corectitudinea este Însăși Ortodoxia – firea omului de la început. Tot ce nu îngăduie Biserica este, în fapt, incorect din punct de vedere politic. Din orice punct de vedere. Corectitudinea bisericească ortodoxă este măsura corectitudinii politice desăvârșite. Biserica este măsura oricărei corectitudini.

Ceea ce este „corectitudine politică” în general, este de multe ori o „incorectitudine dogmatică”. Noi căutăm doar „corectitudinea dogmatică.” Orice abatere de la corectitudinea dogmatică are consecințe impersonale grave. Omul își face rău lui însuși, din păcate, fără să conștientizeze măcar acest lucru. Ca tot ce este impersonal, și corectitudinea politică va cădea. În schimb, personalul, „Corectitudinea Personală” va dăinui veșnic. Corectitudine politică… dar cu Har. Când harul se retrage, nu mai poate fi vorba de nici o dreptate și de nici o corectitudine. Pavel a rezolvat de două mii de ani această problemă: „Când vine Harul, nu mai suntem sub lege.” Legea a înmulțit păcatul. „Corectitudinea politică” înmulțește paradoxal tocmai… greșeala?

A asuma corectitudinea politică este ca și cum am lua „bătaia din coadă a câinelui” ca și element mai important decât „însuși câinele care dă din coadă”.

Așadar, „Corectitudinea Personală” Ce este aceasta? Este însăși ortodoxia, dreapta credință, credința cea „corectă” (deși acest termen este scâlciat de utilizările sale instituționale, scolastice, tehnice ori politice). Dogmatic, noi primim întregul adevăr de credință ortodox, fără nici o abatere. Iar calea către desăvârșire, la nivel moral și duhovnicesc, ontologic, este tocmai prin asumarea greșelilor personale, prin osândirea de sine la iad, ca nevrednic de mila Mântuitorului: „eu sunt plin de greșeală, „eu sunt cel mai incorect dintre toți”, „eu sunt cel mai nedrept dintre toți”, „doar eu sunt cel mai rău dintre toți.”, afară de erezie.

Doar Dumnezeu este corect în sine, adică El este Însăși Corectitudinea. Adevărul. Viața. Calea. Așadar, ori de câte ori vrem să fim corecți – trebuie să ne asemănăm cât mai mult, până la totală identitate cu Persoana Mântuitorului Hristos. Îndumnezeirea omului întru Principiul Personal este steaua călăuzitoare a vieții noastre. Omul are o singură fire. Toate miliardele de oameni, suntem ontologic o singură ființă. Tu și el sunteți un alt ipostas al meu. Eu sunt tu. Noi suntem voi. Dumnezeu-Persoana este „Eu Sunt cel ce Sunt”. Toți oamenii, inclusiv adepții corectitudinii politice în adâncul lor tot către Adevărul-Personal tind, către „Eu sunt Cel ce Sunt.” Fiecare vrea să spună: „acum prin harul Tău, Doamne, și eu sunt” Corectitudinea personală ia principiul personal drept referința absolută pentru a se desăvârși, nu principiul politic.

Corectitudinea politică se ridică deasupra personalului, cade în suprapersonalismul politic, este o erezie. Ca orice formă de impersonalism, desființează Persoana. Impersonalismul, suprapersonalismul sunt moartea. Doar persoana are viață. Câtă vreme stăm pe axa persoanei, stăm pe axa corectitudinii… nu relative, ci absolute. Fiecare Persoană poate cuprinde în sine Întregul Adam. Numai așa „fiecare fir de iarbă este el însuși o floare… cu roua Harului Duhului Sfânt.” Să ținem corectitudinea Bisericii și astfel ne vom mântui.

Lidl n-a putut să-și ia crucea. Plângem pentru Lidl. Lidl a căzut în „incorectitudinea ortodoxă” ținând „corectitudinea politică” pentru că n-a putut să-și ia crucea și să urmeze lui Hristos, vrând doar să câștige lumea întreagă. A ales moartea – o biserică fără cruce – pentru „a trăi”. A vrut să-și salveze sufletul și poate să și-l piardă… pentru un amărât de ambalaj modificat pentru  a deveni „corect din punct de vedere politic.” Nu întâmplător Mântuitorul leagă crucea de tema „pierderii sufletului pentru El” și de „pierderea sufletului prin câștigarea lumii”. După cuvântul Mântuitorului:

„Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. 35. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. 36. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? 37. Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? 38. Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.” (Matei, Cap. 8)

Când Mântuitorul s-a suit pe Cruce și pentru cei de la Lidl, El a prevăzut că nu-și vor putea „duce crucea” de pe acele ambalaje până la capăt. Biserica plânge pentru Lidl. Biserica se roagă pentru Lidl.

Cum procedăm noi cu vrăjmașii Bisericii? Iată cum, după modelul suprem oferit de Sfântul Siluan Athonitul: cu Rugăciune pentru vrăjmașii Bisericii și iubindu-i!

„Sufletul nu poate avea pace dacă nu se va ruga pentru vrăjmași. 
Domnul m-a învățat să iubesc pe vrăjmași. Fără harul lui Dumnezeu nu putem iubi pe vrăjmași, dar Duhul Sfânt ne învață iubirea, și atunci ne va fi milă chiar și de demoni, pentru că s-au dezlipit de bine și au pierdut smerenia și iubirea de Dumnezeu.
Vă rog fraților, faceți o încercare. Dacă cineva vă ocărăște sau vă disprețuiește sau smulge ce e al vostru, sau prigonește Biserica, rugați pe Domnul zicând: „Doamne, noi toți suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi și întoarce-i spre pocăință!” Și atunci vei purta în chip simțit harul în sufletul tău.
La început silește inima ta să iubească pe vrăjmași, și Domnul, văzând dorința ta cea bună, te va ajuta în toate, și experiența însăși te va povățui.
Dar cine gândește rău de vrăjmași, acela n-are în el iubirea lui Dumnezeu și nu-l cunoaște pe Dumnezeu.
Dacă te vei ruga pentru vrăjmași, va veni la tine pacea; iar când vei iubi pe vrăjmași, să știi că un mare har al lui Dumnezeu viază întru tine; nu zic că este deja un har al lui Dumnezeu desăvârșit, dar e de ajuns pentru mântuire. Dacă însă îi ocărăști pe vrăjmașii tăi, aceasta înseamnă că un duh rău viază întru tine și aduce gânduri rele în inima ta;” (Sf. Siluan Athonitul)

 

Anunțuri

Părintele Arhiepiscop Irineu a slujit la hramul Mănăstirii Lupșa

15-09-44-09.536448 mai luminoasaDe praznicul Înălțării Sintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Lupșa, care și-a sărbătorit hramul. În ajunul sărbătorii, Ierarhul nostru a oficiat slujba Vecerniei mari și Litia și a rostit câteva gânduri duhovnicești despre Sfânta Cruce. În ziua praznicului, Arhipăstorul Alba Iuliei a celebrat Dumnezeiasca Liturghie în cadrul căreia, la momentul rânduit, monahul Isaac a fost hirotonit ierodiacon pentru Mănăstirea Lupșa.

    În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să cinstească cu evlavie Sfânta Cruce. Printre cele patru moduri de cinstire a semnului biruinței, care au fost amintite, Chiriarhul nostru ne-a impulsionat „să aducem cinstire Sfintei Cruci atunci când purtăm cu răbdare crucea necazurilor și a durerilor din lumea aceasta. Prin această atitudine de predare totală lui Dumnezeu, noi participăm la starea de jertfă a lui Hristos. Îngăduind suferința, Dumnezeu vrea să ne modeleze pe noi după chipul Său. El lucrează întocmai ca grădinarul cu ramurile Sale, trecându-ne printr-un proces dureros de retezare, precum zice Hristos: «Orice mlădiță care nu aduce roadă, se curățește și se taie, ca mai multă roadă să aducă». Putem deveni la un moment dat bolnavi și puterile fizice să ne slăbească, putem pierde un examen sau rămâne fără locul de muncă, prietenii devotați sau chiar intimi, la un anumit moment dat, ne pot trăda și părăsi, iar ființele dragi inimilor noastre sunt răpite de moarte și ne copleșește jalea și plânsul, simțind că am fi singuri pe lume, dar, când toate aceste se întâmplă, nu trebuie să disperăm, ci să reflectăm la cuvintele Sfântului Apostol Pavel care zice în Epistola către Romani: «Dumnezeu pe toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe El»”.

Poezie: „Lumina cea nezidită”

Când Soarele de dimineață încă nu a răsărit,
Și-n întuneric încă nu zărim cu ochiul trupului nimic,
Lumina nezidită, Ea deja pe toți ne luminează.
Ba chiar de dinainte de zidirea Soarelui viiază.
Ea veșnic nu se stinge, nici nu crește, nici se-mpuținează.
Când Soarele apune, Ea rămâne-aprinsă pe-nserat.
Că nici nu bagi de seamă că afar’ de mult s-a înnoptat.
Ea luminează-n taină întreaga noapte,
Căci ziua ei în două nu se-mparte,
Ci veșnic este zi și veșnic e lumină.
Ea niciodat’ se sfâșie, mereu rămâne una și deplină.
Pe orice vreme, de-i furtună sau de-i zi senină,
Ea dă lumina Ei la fel de blândă și de lină.
Nu are început, căci Ea din Domnul Însuși Luminează.
Când norii se adună, ea deloc nu se-adumbrează.
După ce Soarele zidit se va sfârși, Ea-n veac rămâne și va fi.
O rază însorită nu ajunge dintr-o dată frunza cea-nsetată de lumină,
O candelă aprinsă abia răzbate-n întunericul adânc.
Însă Lumina Ta, fără întindere și fără-ntârziere toate le cuprinde.
Iar mii de sori de-ar răsări și iarăși ar apune,
Lumina Nezidită-n veci va lumina întreaga lume.
Simplă Lumină, necompusă, uniformă, neîntinsă.
Tu umpli toate și ești necuprinsă.
În mii și mii de ani străbate-o rază de lumină-ntreaga lume,
Și-abia dacă pătrunde-ntr-a adâncului genune,
Dar Tu cuprinzi într-o clipită fără timp tot cerul și pământul,
Căci ești Lumina dătătoare de Lumină din Preasfântul.
Fie făptura cea zidită oricât de neagră și opacă,
Lumina lui Hristos ușor prin ea poate să treacă,
Și nici o umbră întunecată pe pământ nu lasă,
În ea, oriunde-ai fi ești veșnic și mereu acasă.
Lumina Nezidită nu e esența veșnic neajunsă a Treimii,
Ci energia nezidită a lui Dumnezeu care se dă făpturii.
E- aceeași slavă negrăită a Taborului,
Întru care s-a schimbat Chipul Mântuitorului.
Căci slava Sa cuprinde ceru-ntreg și-a iadului genune,
Lumina Ei ne e cea mai frumoasă strălucire și minune.
De-i vară sau de-i iarnă, ea mereu rămâne caldă și senină.
E veșnica, preadulcea, nezidita Ta Lumină.