„Smerenia, toate le câștigă”

37046598_2248881945127379_5578179103137202176_n

 

Smerenia este și calitatea de a face toate lucrurile mici, sau de rușine, tot așa ca pe cele mari și de cinste. Mândria împiedică a sluji aproapelui.

Smerenia este și calitatea Maicii Domnului și a Sfinților și în primul rând a lui Dumnezeu de a se uita la celălalt oricât de căzut ar fi, cu dragoste și înțelegere. Mândria împiedică a iubi.

Smerenia este și calitatea de a se pune mereu sub celălalt, în urma lui. Mândria se ridică deasupra tuturor și vrea să fie mereu prima.

Smerenia este și calitatea de a mulțumi lui Dumnezeu pentru toate. Mândria nu arată recunoștință întrucât crede că toate i se cuvin.

Smerenia asumă și poartă și greșeala aproapelui. Mândria nu-și vede nici măcar propria cădere.

Smerenia este și calitatea iubirii de a se dărui necondiționat. Mândria impune condiții pentru orice dăruiește, oferă numai pentru a subjuga. Fiind lipsită de dragoste, mândria ia întotdeauna mai mult decât oferă, când împrumută pe alții, dobânda mândriei este maximă.

Smerenia nu se îndreptățește niciodată când greșește. Esența ascunsă a mândriei este și îndreptățirea de sine în păcat: n-am știut, n-am putut, n-am fost eu, etc.

Smerenia umblă numai întru ascultare, mai ales față de duhovnic, dar și față de ceilalți. Mândria este neascultătoare, își făurește singură lumi imaginare.

Smerenia mult iubește fecioria și întreaga cugetare. În căsnicie, se dăruiește desăvârșit celuilalt. Mândria caută curvia și desfrânarea, iar dacă se înfrânează, cade în extrema cealaltă, ucigând toată dragostea, închizându-se egoist în sine,

Smerenia întotdeauna se tăinuiește pe sine, ascunde binele pe care îl face. Mândria vrea să se arate tuturor imediat, căutând lauda cu orice preț pentru orice faptă și pentru orice măruntă izbândă. Smerenia, așadar, este și calitatea pisicii de a ascunde șoricelul pe care l-a prins, din rușine pentru biata făptură. Mândria determină pisica să arate șoricelul la toată casa, iar mai apoi, desigur, tuturor vecinilor din sat.

Smerenia se osândește pe sine întru toate: ea strălucește ca un diamant numai în gunoiul ocărilor și a osândirii de sine. Mândria fuge ca de foc de gândul: „sunt rău, sunt păcătos, am greșit”

Smerenia nu deznădăjduiește niciodată, stă neclintită pe temelia dragostei. Mândria, fiind goală pe dinăuntru, repede cade în extrema deznădejdei: se și înalță foarte repede în văzduhul închipuirii, dar și se scufundă la fel de repede în mocirla patimilor.

Pământul smereniei arat cu rugăciunea și cu ascultarea este proaspăt, bun, curat, roditor: nu este nici arid ca deșertul mândriei, nici mocirlos ca deznădejdea patimilor. Nici bolovănos ori argilos, ca ogoarele și țarinile care încă nu au fost curățate de patimi și păcate.

Smerenia cea adâncă – atotsmerenia – este un atribut al lui Dumnezeu Ea este altfel, de negrăit. Smerenia relativă, ascetică și comparativă, omenească, este nedesăvârșită, încă se compară cu ceilalți, chiar dacă spune: „Eu sunt cel mai rău dintre toți”. Smerenia lui Dumnezeu este Absolută.  Mândria, inițial, a fost o trăsătură firească a omului, dar ea a fost deformată prin cădere: „prin fire avem înclinare de a ne mândri, dar împotriva dracilor;” (Sf. Ioan Scărarul, Scara, pp. 361-362 „Despre dreapta socoteală bine deosebitoare”)

Smerenia crede în posibilitatea de îndumnezeire a omului prin har, în comensurabilitatea ipostatică a persoanei omului cu Dumnezeul Treimic. Mândria neagă potențialul de îndumnezeire al omului, căzând astfel într-un act de sinucidere metafizică. Dacă totuși afirmă acest potențial, o face ca îndumnezeire de sine, ca autoîndumnezeire, fără Dumnezeu.

Smerenia își iubește și vrăjmașii, întrucât noi toți suntem una, un singur Adam. Mândria este întotdeauna răzbunătoare, egoistă, individualistă.
Smerenia este întotdeauna personală, ipostatică. Mândria este fie impersonală, fie suprapersonală.

Reclame

Archimandrite Zacharias on ‘Living outside the camp of the world’ (IOCS)

Părintele Dragoș introduce cuvântul Părintelui Zaharia.

Archimandrite Zacharias (from the Monastery of St John the Baptist, Essex) delivered this talk on ‘Living outside the camp of the world’ during the IOCS Conversation Day of 19 May 2018. The overall theme of the day was ‘Monastic Life in Today’s World’. The talk is followed by a short response from Father George Guiver (Mirfield, Community of the Resurrection).

A poem (english version): „The Three Days of Spiritual Life” (after Archimandrite Sophrony of Essex’s Theology of the three stages of spiritual life)

Rastignirea-si-Invierea-Trapeza-veche-Essex

 

A poem (english version):

„The Three Days of Spiritual Life”

(after Archimandrite Sophrony of Essex Theology of the three stages of spiritual life)

„The First Stage of Spiritual Life: The first overflow of Grace”

On the first day I will love you how you have never been loved by anyone.

I will pour out upon you my perfect grace.

You will be the happiest of all!

I will send plenty of joy over you,

and the great saints will cover you with all their love.

I will listen to you every word and every whisper,

and every thought that you will carry to me in your heart.

I will answer all your questions and will fulfill your last wish.

You will know that „I am the one I am,” and that there is no other than me!

No prayer I will not overlook you.

You will be overwhelmed by My love.

My Mother and Most Holy Theotokos will keep you in Her holy arms all long day.

Everyone will love you, and you will love me perfectly!

Even your enemies will love with love for your light, purity and wisdom.

Your step will be easy, your hands will do every thing beautiful and perfect.

Prayer will flow out of your lips, your gaze will be serene,

Your thought will be clean and smooth,

Animals, birds, and all the creatures will be attracted to you.

The little bees will float around you.

Thou shalt bring my fruit, and my peace shall rest in thee.

Everything will go well for you,

No one will hurt you even with a glance.

In humility you will cry for love and longing, and with holy joy you will smile.

You will love and be perfectly loved by all,

And you will know so clearly that we are all one.

You will look for me every moment and I will always be in your senses.

I will encompass with my love and your soul and your body, and your bones.

And the bone of your bones will rejoice in me.

I will examine you with the fire of my love, and I will burn all your uncleanness within you.

You will think my love will never ever leave you.

****

„The Second Stage of Spiritual Life: Retirement of Grace”

The next day I slowly, slowly withdraw My grace.

It will be the longest day for you.

You will be tired, for I will forsake you and you will long for long for me.

Your suffering after my love will be terrible.

I will argue with you, I will scold you with harshness.

When you call me I’ll pretend I can not hear you again.

When you sing to me, I’ll pretend I do not care about you.

When you fall, I’ll pretend I can not pick you up anymore.

I will withdraw so much that you will never feel my strength and love anymore.

When you will cry out after Me, I will love you only so that you will not perish.

When you cry, I will shed the source of your tears.

You will not find any comfort in those who have been resting.

When you kneel before me I will love you only in silence.

In thousands of bows and metania you will not find your rest or peace.

Thoughts will disturb you when I raise my hand from you,

But do not despair!

Do all that I have taught you in the first love! („Remember thy first love”)

Your step will be tough, the burdens will look huge.

You will read a lot, you will try to rationally understand Me.

You will study the highest academies and the most skilled teachers.

You will paint to me many icons and you will carve me countless wooden crosses.

You will work harder and eat more.

You will melt your body with vigil, but it will seem to you that you can not overcome!

All that seemed easy at first will now be heavier.

If you fight again with all your old passions that you thought forgotten,

You will ask for my help and it will seem in vain.

I will send great drought upon you,

and you will feel your body again.

People will envy you and hate you for me.

You will be so lonely and deserted by my grace,

So everyone will look around like they are not seeing you at all.

Your field and labor will be harsh.

You will hate your self to death, and only so you will find my love again.

The sun that once comforted you will now burn your skin with hot rays.

The winds will tear your face.

In winter, I will snap you with big flakes, in the snow, and I will cover your body in ice and frozen.

Seas and storms I will send over you,

My birds will sharpen their trills,

They will hurt your ear.

Heavy clouds will cover the bright sun,

When you pass.

Dogs will bite you with rage and evil.

Even if with the deed, or the word, or the thought you will not fall down,

I am still not merciful to you.

And you will do everything I have taught you from the beginning.

You will always be the last one, under everyone and under each person.

You will not boast of your deeds,

but thou shalt say,

„I did not do anything, not even what I was supposed to do”

As the thief you will say, „I am worthy of my iniquity”

Like young men in the fire oven, you will condemn your self to acquire the dew.

You will be good, when all of you will be tortured.

You will be gentle when everyone will be angry with you.

You will bless those who curse you.

You will crucify yourself for My love.

You will be clean when I leave uncleanness over impurity to fall upon you.

You will smile, when everyone will look at you with pride.

When they hit you and beat you, you will love them.

Keeping your mind in hell and not despairing, your prayer will be clean

And your soul shall rest.

By condemning yourself, you will gain your love.

I will be closer to you than your flesh and skin and your bones,

But you will not know. From your depth I will always look upon your manhood.

I’ll leave you just so you will look for Me better!

*

„The Third Stage of Spiritual Life: The Return of Grace”

On the third day I will return with great love, and my perfect strength will dwell again in you,

I will send you again my whole grace as on the first day.

You will pray for all with great love as for you.

And you will only seek my humility.

I will shorten this day for you,

For you will not be able to bear as much love and grace in your body,

To your old age.

Your peace will be full, and thousands of people will be saved around you.

My grace will always be with you

and My love will dwell in your heart for ever.

You will bring me plenty of fruit,

After their sweetness, they will all know you.

At the last moment, known only to me,

you will pass to Me in peace, love and humility,

Living in full love the dreadful sigh:

„I still have not humbled myself enough”

Even if you will never be worthy of me,

I will love you like a child.

And I will always help you tell me:

„Now, Lord, by Your grace, I am too.”

Original romanian version: https://calindraganblog.wordpress.com/2016/12/02/cele-trei-zile-ale-vietii-duhovnicesti/

Troparul Cuviosului Sofronie de la Essex: „În mormânt întreg-cugetătoriu; În iad cu mintea, cu Dumnezeu şi Mielul; În raiu cu tâlhariul; Și pre scaun ai fost întru Hristos de-a dreapta Tatălui, în Duhul, Poruncile toate plinind, Sofronie, al Ortodoxiei nerătăcit nevoitoriu”

„În mormânt întreg-cugetătoriu; În iad cu mintea, cu Dumnezeu şi Mielul; În raiu cu tâlhariul; Și pre scaun ai fost întru Hristos de-a dreapta Tatălui, în Duhul, Poruncile toate plinind, Sofronie, al Ortodoxiei nerătăcit nevoitoriu” (Troparul Cuviosului Sofronie de la Essex) Cuvânt al Părintelui Rafail Noica: “Cuvântul proorocesc și experiența harului după Părintele Sofronie“ rostit la Simpozionul „Cuviosul Sofronie – Teologul Luminii Nezidite”, Grecia, 2007

Lumina soarelui nu mă împiedica a simți prezența altei Lumini (cea nezidită)

Мама-архимандрита-Софрония-Екатерина-Евгеньевна-Сахарова. Mama Parintelui Sofronie Ekaterina Sakharova(2)

„…se întâmpla că, ieșind din biserică, vedeam orașul luminat de două feluri de lumină. Lumina soarelui nu mă împiedica a simți prezența altei Lumini (cea nezidită). Din amintirea mea au dispărut aproape toate evenimentele acelei perioade, însă acea Lumină eu nu o am uitat“.

(Amintiri din fragedă pruncie – Arhimandritul Sofronie)

„Noi nu ne despărțim…” Cuvântarea de rămas bun a Arhimandritului Sofronie de la Essex cu trei luni înainte de preacuvioasa sa trecere la Domnul

monks-and-nuns-of-the-brotherhood-and-sisterhood-of-st-john-the-baptist-essex-with-their-beloved-elder93a3c04bbe916167e04d28b2952b030d

„Noi nu ne despărțim…”

Cuvântarea de rămas bun a Arhimandritului Sofronie de la Essex cu trei luni înainte de preacuvioasa sa trecere la Domnul

“Fie Numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac.

Domnul a zis, ca poruncă a Sa: „Iubiţi-Mă, şi în această dragoste păziţi poruncile Mele.” Prin paza poruncilor noi dobândim obişnuinţa, deprinderea de a trăi în necontenita amintire a lui Hristos: Viaţa Lui, pilda Lui, poruncile Lui. Şi deci, vă rog, dragi fraţi şi surori, primiţi uşor şi cu pace aceste cuvinte – nu ca şi cuvintele mele, ci ca răspuns la chemarea cu care ne cheamă Hristos.

Dacă veţi auzi acum câteva lucruri pe care le-a spus Domnul la Cina cea de Taină, înainte de ieşirea Lui, rogu-vă, nu vă smintiţi, căci precum Domnul a spus: „Nu vă grijiţi mai înainte de ce veţi spune, căci cuvântul vi se va da de la Duhul Sfânt. Şi nu voi veţi grăi, ci Duhul Care purcede de la Tatăl“. Alegând pe Preacurata Fecioara Maria, făcându-o cale spre întru­parea Sa, Domnul astfel se uneşte cu noi toţi şi în felul gândirii. Astfel, hotărât: Daţi-mi voie să vorbesc urmând pildei lui Hristos. Căci El a zis: Pildă am dat vouă, ca şi voi aceeaşi să faceţi.

Vă spun că aceste ultime luni au fost pentru mine o mare lecţie. Mi-e greu să mă despart de voi. Şi în acelaşi timp, deşi Domnul mi-a îndelungat zilele total neaşteptat, dorirea mea ar fi fost să mă văd cu fiecare dintre voi separat, măcar două vorbe să zicem. Dar, nu ştiu cum se face, nu izbutim în contextul vieţii noastre; iar noi primim această pronie a lui Dumnezeu ca pe o cale a Crucii. Voi, cei ce aţi venit aci – voi ne-aţi ales pe noi, iar nu noi pe voi. Pentru ucenicii Săi Domnul a zis: Nu voi M-aţi ales, ci Eu am ales pre voi. Calea este astfel: Duhul Domnului vă alege şi lucrează în voi, fără ca noi să facem ceva. Ce înseamnă „fără ca noi să facem ceva“? Vreau să zic că noi înşine ne trăim viaţa fără a ne uita „în afară“: nu încercăm să atragem pe cineva, în nici un chip. Trăim în simplitatea noastră, iar voi veniţi aci aduşi de Duhul Sfânt, căci viaţa noastră, văzută de oameni din afară, este simplă; nimic nu se vede din afară, dar viaţa aceasta este curată răstignire. Dar, fie că voi ne-aţi ales pe noi, fie noi pe voi – acum suntem toţi una. Şi fiecăruia dintre voi, cu îndrăznire îi repet acelaşi cuvânt: cuvântul lui Hristos.Câtă vreme trăim aci, s-ar zice că nimic deosebit nu se întâmplă, dar ceea ce este mai presus decât toate rămâne nevăzut ochiului acestei lumi.

Eu nu cred că moartea trupească poate fi pentru noi despărţire. Nu!… Moartea mea, după părerea doc­torilor, este totuşi aproape vizibilă. Unii nu-mi dau mai mult de câteva zile. Ei s-au mai înşelat; poate că şi de data aceasta se vor fi înşelat. Sarcina noastră acum, nevoinţa noastră, este pentru a birui limitele vremii şi materiei, ale materialităţii trupului nostru, pentru ca să rămânem una şi după plecarea mea. Şi nu fiindcă eu aş fi ceva „deosebit”. Ci Duhul aşa grăieşte în inima mea. Eu sunt om păcătos, şi nu ajung la înălţimea poruncilor Dumnezeului Celui Viu, pentru că porunca aceasta a Dumnezeului Celui Viu îmbrăţişează întreaga lume, tot ce este, în afara vremii, în afara întinderii. Zis-a Domnul la Cina cea de Taină: Viu sunt Eu, şi voi veţi fi vii. Astfel eu trebuie cu voi să rămân viu.

Preaiubitului nostru părinte duhovnicesc Siluan, Dumnezeu fără cuvânt i S-a descoperit în vedenie, la începutul nevoinţei sale monahale. Continuaţi acuma truda noastră de neînchipuit şi, nouă tuturor, de neajuns fără Hristos. Calea noastră este a ne da viaţa pentru viaţa celuilalt. Şi nu este dragoste mai mare decât cea când sufletul omului este gata de orice moarte pentru binele aproapelui. Domnul a zis despre o astfel de dragoste că „dragoste mai mare decât aceasta nu este”. Şi deci îmi îngădui să vorbesc, deoarece şi voi mi-aţi mărturisit că sunteţi gata să rămâneţi în cuvânt şi în unimea gândirii noastre şi a inimilor noastre. Sute de mărturii au fost pentru faptul că Domnul aude rugăciunile din locul acesta.

Aşadar, fiţi cu pace în inima voastră, şi câtă vreme rămân cu voi, şi după ieşirea mea cea după trup: Noi NU NE DESPĂRŢIM…

Da, tac, nu pentru că nu am cuvinte, ci pentru că îmi este greu a rosti cuvintele acestea. Domnul a spus, în rugăciune, lui Dumnezeu Tatăl, pentru ucenicii Săi: „Acum pentru aceştia mă rog; nu pentru lumea întreagă mă rog, ci pentru aceştia (…), pe care Eu îi trimit ca oi în mijlocul lupilor.” Aşa şi voi, răbdaţi viaţa noastră! Ea se alcătuieşte într-un chip ciudat – ca şi cum nimic deosebit nu s-ar întâmpla. Însă este cu adevărat ceva cât se poate de înalt şi cât se poate de măreţ – dragostea Tatălui, dragostea Fiului, dragostea Duhului Sfânt este cu noi. Rugându-mă pentru fiecare dintre voi, pe nume, sunt bineînţeles legat cu fiecare dintre voi, cu acele legături pentru care se poate spune că aparţin împărăţiei veşnice – legături ale vecinicei iubiri, neclătită în vecii vecilor. Greu ne este să cuprindem aceasta. Unii dintre Apostoli au vorbit despre ea cu mai multă îndrăzneală decât ne îngăduim noi. Dar începuturile noastre sărace sunt totuşi lucrarea lui Dumnezeu însuşi; şi, precum zic arhiereii în vremea slujbei: „Şi întăreşte via aceasta, pre care a sădit-o Dreapta Ta”. Mă aflu într-o situaţie fără ieşire – eu însumi sunt nerăbdător, deşi mi-am dat viaţa slujirii celorlalţi. Câte zile, câte nopţi am petrecut cu Dumnezeu, în rugăciune – pe care pot oare să o numesc rugăciune, căci este „scrâşnire a dinţilor”?

Şi aşa, preascumpii mei fraţi şi surori, la sfârşitul căii mele, vă spun că în dragostea noastră pentru Hristos vom rămâne neclătiţi! Toată nedumerirea, toată suferinţa noastră, purtaţi-le ca viaţa lui Hristos. Sânt multe căi către „absolut” în viaţa omenirii, însă nu este nimeni care să se compare cu Hristos. Şi deci, cu nici un preţ să nu vă rupeţi de Hristos. Dacă a hotărât Domnul să murim, muri-vom conştienţi de dragostea Lui, care L-a dus până la Cruce. Nădăjduiesc să lucreze cu adevărat în noi cuvântul lui Hristos: Viez Eu, şi voi veţi via.

Fiecare cuvânt al lui Hristos este însăşi Dumnezeiasca veşnicie. Pentru nimeni să nu daţi pe Hristos! Fie El singurul împărat al inimii noastre, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt! Căci a crede în Hristos este viaţă lucrătoare, viaţa lui Hristos Însuşi. Precum El a suferit pentru toată făptura şi pentru întreaga lume, aşa şi noi ne vom ruga lui Dumnezeu. Şi în clipele grele, fie ca plânsul din Ghetsimani să ne cucerească. Dar şi cu noi se întâmplă aşa încât, după o oarecare asemănare cu plânsul din Ghetsimani, când Duhul Veşnic se atinge de noi, atunci trăim cu adevărat, atunci începe viaţa noastră cea fără de moarte; şi atunci într-un cu totul alt chip ni se va înfăţişa Dumnezeul cel Absolut. Credinţa noastră cea creştină este ultima desăvârşire; şi nimeni să nu ne despartă de dragostea lui Hristos, precum şi Pavel spunea! Am zis acum cuvintele acestea negândindu-mă la apostolul Pavel. Dar vedeţi, noi vorbim aceeaşi limbă, despre aceeaşi viaţă ca şi Apostolul, şi toţi Sfinţii, martorii Dumnezeirii lui Hristos.

Iată, mulţumesc lui Dumnezeu că m-am nimerit aici, adus de tinerii mei fraţi. Rog pe Dumnezeu să-mi dea cuvânt, şi cuvintele năvălesc grămadă, iar eu do­resc să aleg ceea ce aparţine esenţial lumii Dum­nezeului nostru, adică vieţii veşnice. Vreau să zic că atunci când începem, asemenea lui Hristos, să suferim pentru întreaga făptură, atunci, în Hristos şi împreună cu Hristos noi trăim viaţa vecinică.

Şi aşa, vă mulţumesc că aţi ascultat cuvântul meu. Mă duc, încredinţat că Domnul v-a adus, pe fiecare dintre voi, cu mâna Sa. Şi nu e uşoară viaţa noastră; cel ce nu o cunoaşte, nu cunoaşte durerile lui Hristos. Şi deci, pentru astăzi termin cuvântarea cu voi în trei cuvinte: a da viaţa noastră pentru ca ceilalţi să trăiască; a mângâia pe toţi cei ce ne cercetează, cei săraci, care nu au alt mângâietor în lumea aceasta; şi astfel, slujind lui Dumnezeu în fraţii noştri şi surorile noastre suferinzi, care sunt ai Lui, noi ne împreunăm în această dragoste cu însuşi Hristos în veci.

Planul nostru acum: să construim aci o gropniţă pentru toţi. Dacă ar fi să facem un cimitir, şi să îngropăm pe fiecare separat, terenul nostru nu ne va ajunge. Aşadar vom construi o gropniţă. Acolo vom pune sicriele, acolo vor fi rămăşiţele noastre… Dar va fi bucurie că nici după moarte nu vom fi separaţi.

Şi aşa, să fie binecuvântarea Domnului peste voi, peste toţi, fraţii mei şi surorile”.

(Essex, 5 aprilie 1993)

(Din: Arhimandritul Sofronie, “Cuvantari duhovnicesti”, vol. 1, Editura Arhiepiscopiei Alba Iulia – Reintregirea, 2004)

„Împărtășești puțină dragoste unui aproape și te minunezi de unde până unde, că învie toată viața lui și de multe ori și alții împrejurul lui.”

parintele-rafail-schitul-siluan-athonitul
„Împărtășești puțină dragoste unui aproape și te minunezi de unde până unde, că învie toată viața lui și de multe ori și alții împrejurul lui.”
 
„Să luăm dragostea. Uite, vă dau un exemplu: de câte ori au venit la mine oameni zdrobiți de viața aceasta, cu încurcături inexplicabile, cu probleme de nerezolvat și în neputința mea, așa cum ne-a spus părintele nostru duhovnicesc (n.n. Este vorba de părintele Sofronie) dacă au venit la mine i-am primit, așa cum i-au primit și frații mei din mănăstire și dacă i-am ascultat și dacă am avut atât de puțina dragoste să-i ascultăm fără să judecăm, de multe ori așa de puțină dragoste a lucrat așa o înviere în viața acestor oameni că uneori am rămas pur și simplu nu uimiți, trăsniți! De unde până unde!
 
Deci, ce vreau să zic: dragostea în cele mai mici manifestări nu este o chestie psihologică, nici măcar morală; este legea vieții, și legea vieții aduce înviere. Viața duhovnicească este lucrul despre care se vorbește în teologia noastră cu terminologie eretică: mistica. Pentru noi, în ortodoxie, mistica nu există! Ce se numește mistică, aia îi viață duhovnicească, fiindcă este a Duhului, pentru că Duhul nu se poate exprima în termenii logicii formale, nici în materialitate, e tainică fiindcă face minuni, face lucruri la care nu ne așteptăm. Chiar și asta: împărtășești puțină dragoste unui aproape și te minunezi de unde până unde, că învie toată viața lui și de multe ori și alții împrejurul lui.”